GENERAL

Patru oameni au murit după ce ciclonul Boris a făcut prăpăd în Moldova. Premierul Marcel Ciolacu merge in zonele afectate. Elicoptere de la București sunt trimise să salveze sinistrații

Ploile abundente care au afectat judeţul Galaţi s-au soldat cu decesul a două persoane. De asemenea, zeci de persoane au fost evacuate, iar 13 tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene închise din cauza ploilor abundente şi a viiturilor. În unele localităţi, apa a depăşit 1,5 metri. Localităţi din judeţul Galaţi s-au aflat sub avertizare cod roşu de ploi până la ora 10:00. Bilanțul morților în Galați a ajuns la patru. Premierul Marcel Ciolacu și șeful DSU, Raed Arafat, se îndreaptă spre Galați. Ministrul Predoiu a informat că a cincea persoană murise, de fapt, în urmă cu două zile dar că a fost trecută în mod eronat în bilanțul victimelor inundațiilor.

Celulă de Criză la Ministerul Sănătății.

La nivelul Ministerului Sănătății s-a organizat o celulă de criză condusă de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila împreună cu secretarii de stat Adriana Pistol și Alexandru Rogobete, pentru asigurarea asistenței medicale pentru populația din zonele afectate.

UPDATE 12:25 – Pompierii au deblocat DJ 159 Valea Ursului unde 5 autoturisme și un autobuz erau blocate în ape.

Forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Poienari, Detașamentul de pompieri Roman, SVSU  Valea Ursului și IPJ au acționat în comuna Valea Ursului pentru deblocarea traficului de pe DJ 159, unde 5 autoturisme(în care se aflau 8 persoane) și 1 autobuz (în care se afla doar conducătorul auto) au rămas blocate ca urmare a aluviunilor depuse pe partea carosabilă și a unui autotren derapat.
Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

DSU face clarificări privind a cincea persoană decedată

ACTUALIZARE 12:17. Manifestarea fenomenelor hidrometeorologice extreme a generat decesul a patru persoane (1 din localitatea Pechea, 1 din localitatea Drăgușeni, 1 din localitatea Costache Negri și 1 din localitatea Corod).

În urma verificărilor efectuate de organele abilitate a 5-a victimă nu a decedat din cauza efectelor meteo, ci din alte cauze, fiind decedată de două zile.

Dezastrul provocat de ciclonul Boris în imagini