BREAKING NEWSECONOMIC

Angajatorii pot să ofere salariaților pe lângă salariul de bază o serie de facilități, la care nu se vor plăti CAS, CASS și nici impozit, în limita unui plafon lunar de cel mult 33% din salariul de bază. 

Angajatorii pot să ofere salariaților pe lângă salariul de bază o serie de facilități, la care nu se vor plăti CAS, CASS și nici impozit, în limita unui plafon lunar de cel mult 33% din salariul de bază. 

Măsurile sunt prevăzute Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, modificată și completată prin OG nr. 16/2022 și noua lege promulgată de președinte, în privința abonamentelor la sala de fitness.

Spre exemplu, la un salariu minim de 3.000 de lei, plafonul lunar de cel mult 33% reprezintă 990 de lei. Astfel, salariații pot primi anumite facilități în valoare de maxim 990 de lei, fără impozit pe venit, fără CAS sau CASS.

Astfel, potrivit legii, următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înțelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii:

1. Clauza de mobilitate

  • prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate potrivit legii, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația de delegare/detașare, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice;

Potrivit Codului Muncii, prin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de muncă stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.

2. Contravaloarea hranei dată de angajator pentru angajații proprii

  • contravaloarea hranei acordate de către angajator pentru angajații proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masă/persoană/zi, prevăzută la data acordării, în conformitate cu legislația în vigoare.

Potrivit legii, la stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau în calcul numărul de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu sau se află în concediu de odihnă/medical/delegare.

Valoarea pentru un angajat nu poate depăși 30 lei/zi, ceea ce reprezintă valoarea unui tichet de masă/persoane,

Prin hrană se înțelege hrana preparată în unități proprii sau achiziționată de la unități specializate. Astfel, salariații vor putea lua masa la cantine sau diverse localuri, iar cu bonul vor putea justifica sumele pe care angajatorii le vor deconta.

Prevederile nu sunt aplicabile angajaților care beneficiază de tichete de masă, în conformitate cu legislația în vigoare;

3. Contravaloarea chiriei pentru spații de cazare puse de angajatori la dispoziția angajaților proprii

  • cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare/de locuit puse de către angajatori la dispoziția angajaților proprii, persoane fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern, în limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată/lună/persoană

Plafonul de 20% din salariul de bază minim brut reprezintă 600 de lei, adică aceasta este suma maximă pe care o poate primi angajatul pentru chirie.

Pentru a nu reprezenta venit impozabil, cazarea și contravaloarea chiriei pentru spațiile de cazare se acordă în următoarele condiții:

  • angajatul, soțul/soția acestuia nu dețin o locuință în proprietate personală sau în folosință în localitatea în care își desfășoară activitatea;
  • spațiul de cazare/de locuit se află în unitățile proprii, inclusiv de tip hotelier sau într-un imobil închiriat în acest scop de la o terță persoană, de către angajator;
  • contractul de închiriere dintre angajator și terță persoană este încheiat în condițiile legii;
  • plafonul neimpozabil se acordă unuia dintre soți, în cazul în care ambii soți desfășoară activitate în aceeași localitate, la același angajator sau la angajatori diferiți, pe baza declarației pe propria răspundere a acestuia.

La determinarea plafonului de 20% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se ia în calcul valoarea cea mai mică a salariului minim brut pe țară, în vigoare în luna pentru care se acordă avantajele.

Verificarea îndeplinirii condițiilor se efectuează pe baza documentelor justificative și constituie responsabilitatea angajatorului;

3. Servicii turistice și de tratament, în perioada concediului de odihnă al salariatului

  • contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, regulamentul intern, sau primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget, în limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentând nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate;

Plafonul anual, respectiv câștigul salarial mediu brut pentru anul 2022 a fost de 6.095 lei. Aceasta reprezintă suma pe care o poate primi un salariat pentru concediu, bani fără impozit, CAS și CASS, dar în limita a 33%/lună. Asta înseamnă că poate aloca lunar până la 990 de lei pentru acoperirea costurilor pentru concediu.

4. Contribuția la un fond de pensii facultative

  • contribuțiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cele reprezentând contribuții la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislația privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entități autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană;

5. Prime de asigurare de sănătate și servicii medicale sub formă de abonament

  • primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajații proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană;

6. Sumele acordate angajaților care defășoară activități în regim de telemuncă

  • sumele acordate angajaților care desfășoară activități în regim de telemuncă pentru susținerea cheltuielilor cu utilitățile la locul în care angajații își desfășoară activitatea, precum electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date, și achiziția mobilierului și a echipamentelor de birou, în limitele stabilite de angajator prin contractul de muncă sau regulamentul intern, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfășoară activitate în regim de telemuncă.

Potrivit legii, aceste sume sunt acordate fără necesitatea de prezentare a documentelor justificative.

7. Contravaloarea abonamentului la sala de fitness

  • contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, precum şi contravaloarea abonamentelor oferite de acelaşi furnizor care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediar ce includ atât servicii medicale, cât şi dreptul de a utiliza facilităţile sportive, în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană, reprezintă cheltuieli deductibile limitat.

Din februarie, angajaţii vor putea beneficia de abonamente pentru sport, dar şi programe de recuperare medicală din partea firmelor unde lucrează, iar angajatorii vor putea să îşi deducă aceste cheltuieli în limita a 400 de euro pe an/angajat.

sursa: legislatie.just.ro