BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Parlamentul Ucrainei a aprobat sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie

Parlamentul de la Kiev a adoptat vineri, 14 iulie 2023, proiectul de lege nr.9431, care prevede mutarea datelor de sărbătorire a trei sărbători naționale. Este vorba despre Sărbătoarea Crăciunului, Ziua Statalității Ucrainene și Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei.

Deputatul ucrainean Iaroslav Jelezniak a anunțat că scopul proiectului de lege este „renunțarea la moștenirea rusă”.

În favoarea proiectului de lege au votat 241 de aleși mai poporului, conform UNIAN.

În urma acestei decizii, în calendarul de sărbători al Ucrainei se vor face următoarele modificări:

  • Crăciunul va fi sărbătorit pe 25 decembrie, în loc de 7 ianuarie
  • Ziua Statalității Ucrainene, care a fost sărbătorită în trecut pe 28 iulie, va fi mutată pe data de 15 iulie.
  • Ziua Apărătorilor și Apărătoarelor Ucrainei, care era marcată în mod tradițional pe 14 octombrie, va fi sărbătorită acum pe 1 octombrie.