Încă de la izbucnirea conflictului ruso-ucrainean, Organizația Județeană a PSD Suceava s-a implicat și a organizat diverse acțiuni pentru sprijinul populației ucrainene refugiate în țara noastră, înțelegând că în asemenea clipe cea mai importantă calitate umană este omenia. În acest sens membrii noștri au activat și încă activează ca voluntari în taberele și punctele de lucru cu refugiați, ajutând cu donații, alimente, apă și tot ce mai trebuie pentru ca persoanele refugiate să treacă mai ușor peste acest calvar.
În acest context, parlamentarii PSD de Suceava, respectiv senatorul Ioan Stan și deputații Mirela Adomnicăi, Eugen Bejinariu, Gheorghe Șoldan, subprefectul județului Suceava – Ioan Cristian Sologon și secretarul de stat -Tiberiu Brădățan au donat câte 5000 de lei în contul celor de la Crucea Roșie filiala Suceava, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea celor necesare persoanelor refugiate.
De asemenea menționăm că vom continua acțiunile de sprijin ale cetățenilor ucraineni veniți zilele acestea la noi în țară, căutând să la facilităm șederea în județul nostru, înțelegând pe deplin momentele grele prin care aceștia trec. De aceea, printre alte activități specifice acestei perioade dificile, la sediul PSD Siret vom organiza în cel mai scurt timp un centru de asistență și consiliere psihologică pentru refugiați.
Biroul de presă al PSD Suceava