Legenda
Aici, la TEODORENI, legendele burdujene publicate în revista “CRAINICUL Cetății SUCEAVA” din 1937-1938, spun că temeliile actualei biserici, încing fundația unei foste bisericuțe de lemn ridicată de Sfântul Ștefan cel Mare în anul 1472 și ocrotită (gospodărită) de sfetnicului Bunea, cel trimis de Sfântul Voievod să aducă la Suceava, de la Curtea lui Radu cel Frumos, pe domnița Maria și pe fiica ei Maria Voichița; asalturile turcești din aceea vreme însă, nu au lăsat în picioare acel odor (edificiu), fiind ars până la temelii.
Când mai târziu, pronia și bunăvoința lui Dumnezeu, au rânduit în anul 1597 ca neamul MOVILEȘTILOR: Postelnicul TEODOR dimpreună cu frații săi IEREMIA, SIMION și GHEORGHE Mitropolitul să ridice o mănăstire de călugări cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, i s-au dăruit bogății și destule moșii. Pentru lucrul terenurilor mănăstirești se foloseau țărani ruteni numiți „vremelnici” aduși doar pe timpul verii de prin părțile Storojinețului, din Bucovina de nord. Din cauza greutăților de transport ce apăreau în fiecare an, pentru lucrul ce îl prestau, li s-a asigurat de la o vreme existența aici, dându-li-se câte o „fâșioară de pământ”, pe care și-au făcut la început bordeie. Acestea au fost primele așezări de pe moșia Mănăstirii Teodoreni, treptat formându-se astfel satul Teodoreni, care și-a schimbat numele în Burdujeni, în perioada cât acesta a aparținut marelui logofăt și cronicar Miron Costin.
Când cronicarul Miron Costin s-a căsătorit cu Elena, fiica lui Teodor Movilă, i s-a dat ca zestre, printre altele, și moșia, care mai târziu avea să se cheme Burdujeni. Pe lângă funcția de baci, Burdujo (Burduja) îndeplinea și funcția de „ștafetar” al lui Miron Costin, între Hotin (unde acesta era pârcălab) și părțile burdujenene. Ciobanilor care erau supuși baciului Burduja, li s-a zis „ciobani burdujeneni”.
