SĂNĂTATEULTIMA ORĂ

Pacient cu AVC transferat din Centrul Universitar Târgu Mureș, tratat la Spitalul Clinic Județean Suceava. Alarmant! Este al 60-lea caz de AVC la spitalul sucevean în acest an

Spitalul Clinic Judetean Suceava, AVC
Un pacient de 70 de ani cu AVC, care reprezenta un caz medical complex, a fost transferat cu elicopterul duminică seară de la Centrul Universitar Târgu Mureș la Spitalul Clinic Județean Suceava.

Simptomele pacientului în vârstă de 70 ani au debutat duminică în jurul orei 13.00, iar la ora 15.00 a fost solicitată echipa multidisciplinară suceveană pentru a-l primi și trata, bolnavul fiind transferat cu elicopterul de la Târgu Mureș la Suceava la ora 18.00.

Potrivit managerului spitalului sucevean, Alxandru Calancea, a fost vorba de un caz extrem de complex de AVC ischemic, cu stenoză intracraniană, care a necesitat resurse materiale importante.
„Sperăm într-o evoluție favorabilă. Peste 50% dintre cazurile tratate la Suceava sunt din centre medicale, presiunea financiară reprezentând principalul impediment care ar putea contribui la dificultăți în asigurarea permanenței, de aceea sperăm într-o finanțare corectă din partea Ministerului Sănătății pentru următoarele trimestre”, a precizat managerul Spitalului Clinic Județean, Alexandru Calancea.