ACTUALITATENAȚIONAL

Ordinea candidaților pe buletinele de vot, stabilită sâmbătă, prin tragere la sorți. Anunțul BEC

Biroul Electoral Central stabilește sâmbătă ordinea de înscriere a candidaților pe buletinul de vot.

Tragerea la sorți se va desfășura la sediul BEC din Capitală, conform prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La tragerea la sorți pot participa candidații sau reprezentanții acestora.

REmintim că BEC a constatat, în ședința de joi, rămânerea definitivă a candidaturilor depuse pentru funcția de președinte al României la alegerile din luna mai.

Cei 11 candidați la prezidențiale sunt:

* Nicușor-Daniel Dan – candidat independent;

* George Crin Laurențiu Antonescu – propus de alianța electorală ‘Alianța Electorală România Înainte’;

* Victor Viorel Ponta – candidat independent;

* Elena Valerica Lasconi – propusă de Uniunea Salvați România;

* Cristian Vasile Terheș – propus de Partidul Național Conservator Român;

* Marcela Lavinia Șandru – propusă de Partidul Umanist Social Liberal;

* George Nicolae Simion – propus de Alianța pentru Unirea Românilor;

* John-Ion Banu-Muscel – candidat independent;

* Silviu Predoiu – propus de Partidul Liga Acțiunii Naționale;

* Petru Daniel Funeriu – candidat independent;

* Sebastian Constantin Popescu – propus de Partidul Noua Românie.

Primul tur al alegerilor va avea loc în data de 4 mai, iar al doilea – în 18 mai.