Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști. La data de 03.08.2023, ora 02:09, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din orașul Gura Humorului, despre faptul că din apartamentul vecin se aud țipete.
În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat în regim de urgență la fața locului și au constatat că la apartamentul indicat o femeie a avut un conflict cu soțul său, iar acesta a lovit-o, femeia refuzând însă îngrijirile medicale.
După întocmirea formularelor de evaluare a riscului a rezultat risc iminent, în cauză fiind emis ordin de protecţie provizoriu.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,violența în familie” și „amenințare”, ce va fi soluţionat procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, jud. Suceava.