Preşedintele Forţa Dreptei Ludovic Orban a afirmat că Florin Cîţu nu a fost cel mai mare rău care s-a întâmplat pentru PNL şi a fost o unealtă folosită de către şeful statului Klaus Iohannis pentru a îl schimba pe el din funcţie.
„Nu am absolut nicio satisfacţie. Practic, schimbarea lui Cîţu era previzibilă. Cîţu nu avea nicio calitate să fie ales preşedinte al PNL. Cîţu a fost o unealtă care a fost folosită de Iohannis şi de nomenclatura pentru a mă schimba pe mine şi pentru a pune în practică un proiect profund nociv pentru societatea românească şi antidemocratic şi antiliberal, cum a fost alianţa cu PSD. Cîţu a fost executat fără proces. A semănat cu o lovitură de palat dată parcă de o huntă militară”, a declarat Ludovic Orban, duminică la un post TV.
El a adăugat că PNL este acum un partid care ascultă de ordinele preşedintelui Klaus Iohannis, care exercită şefia de factor a formaţiunii.
„Florin Cîţu nu este răul cel mai mare pentru PNL. PNL nu este un partid democratic care să asculte de voinţa cetăţenilor, PNL e un partid la ordin care e în slujgărnicie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care exercită de facto şefia PNL. Răul PNL este că e la ora actuală prizonier într-o coaliţie cu PSD, în care este la remorca PSD şi în care nu are capacitatea să reprezinte electoratul liberală. PNL a murit. PNL este astăzi PSD 2. Oricine susţine PNL, susţine o coaliţie cu PSD”, a explicat Orban.