Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, aflat în arest în Grecia, va fi eliberat pe cauțiune, astăzi, conform deciziei luate cu o zi în urmă de Curtea de Apel de la Atena, care a stabilit o cauțiune de 5.000 de euro.
În 13 mai, Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind prins în Grecia după ce a plecat din țară pentru a scăpa de închisoare.
Fostul primar s-a plâns în fața magistraților eleni de condițiile din penitenciarele din România: toaletele nu au uși, într-o cameră de 8 mp sunt 8 persoane, iar la masă ar primi zilnic „cartofi cu cartofi” și „orez cu orez”.
Fostul primar al Capitalei s-a plâns în instanță și de condițiile din penitenciarele din România:
„Pot să vă spun că sunt condiţii care nu poartă numele de infrastructură penitenciar pentru un om civilizat. Toaletele nu au uși, într-o cameră de 8 mp sunt 8 inşi cazați, nu există spaţiu de filmare. Cartofi cu cartofi în fiecare zi, orez cu orez, adică tot ce nu aveam voie să mănânc. Ce să aleg dacă într-o zi erau cartofi şi într-o zi orez? Dacă îţi aduce familia câte ceva, dar se strică că nu ai frigider. Vreau să spun că, în cazul în care dumneavoastră veți hotărî să mă trimiteți în România, nu este nicio exagerare, niciuna din căile de atac probabil că vor fi aprobate post-mortem”, a spus Sorin Oprescu, potrivit unei înregistrară apărute în presă.
„Există un doctor care vorbeşte de la 4 metri jumate şi te trimite la spital în momentul când îşi dă seamă că s-ar putea să se stingă bolnavul”, le-a mai spus Sorin Oprescu magistraților eleni.