ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Operațiunea Jupiter la Suceava/ 19 PERCHEZIȚII DESFĂȘURATE ÎN Judet. POLIȚIȘTII AU CONFISCAT PESTE 2 TONE DE DETERGENȚI

In cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava, sub coordonarea procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au pus în executare, la data de 24 octombrie a.c., 19 mandate de percheziție domiciliară în dosare penale, privind infracțiuni de contrafacere și evaziune fiscală, înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, precum și infracțiuni de contrabandă înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. În fapt, într-una dintre cauze se reține că, la data de 14 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în urma unui control efectuat la o întreprindere individuală din incinta unui complex comercial din municipiul Suceava, au constatat că o persoană ar fi oferit spre comercializare detergenți și produse de igienă și curățenie, mărcile înregistrate și protejate fără a deține certificate de conformitate pentru aceste produse. De asemenea, exista bănuiala că produsele ar fi fost contrafăcute. Activivitățile investigative și de cercetare penală au fost continuate și extinse, în urma perchezițiilor desfășurate fiind probată activitatea infracțională și fiind ridicate recipiente cu peste 2 tone de detergenți și produse de igienă, existând suspiciunea rezonabilă de contrafacere. Valoarea de piață a produselor confiscate este de aproximativ 76.000 de lei. În dosarul de evaziune fiscală, s-a reținut că, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023, o societate comercială a lr fi efectuat livrări fictive, în valoare totală de 1.466.552 de lei, către alte două societăți comerciale. În dosarul de contrabandă, s-a documentat activitatea infracțională a mai multor persoane care, în perioada aprilie-octombrie 2024, ar fi săvârșit în municipiul Suceava și localitățile limitrofe, fapte de contrabandă, în formă asimilată și deținerea, în afara antrepozitului fiscal, a alcoolului nemarcat, peste limita legală, cu scopul de a fi revândut pe piața neagră prin intermediul unor chioșcuri dintr-un complex comercial și prin intermediul magazinelor mixte rurale pe care acestea le-ar fi deținut. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub supravegherea și coordonarea procurorilor, după parcurgerea tuturor etapelor procedurale în cauzele penale, urmând a fi dispuse măsuri conforme.