Lucrările efectuate pe malul râului Siret, în dreptul comunei Cândești, ar fi fost legale. Așa au precizat reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” – Administrația Bazinală a Apelor (ABA) Siret, care în urma unei solicitări formulate de reporterii „Monitorul” au recunoscut că au emis autorizație de gospodărire a apelor privind lucrări de decolmatare, reprofilare și regularizare a scurgerii prin exploatarea agregatelor minerale, titularul autorizației fiind societatea AGA Trans SRL Dorohoi.
Doar că autorizația a fost valabilă până la începutul acestei săptămâni, adică până pe 25 iulie, iar acel pod din tuburi surprins în fotografii de localnici nu avea ce căuta în albia râului. Astfel, potrivit reprezentanților ABA Siret, autorizația nu prevedea lucrări de blocare a cursului apei și conținea date exacte cu privire la amplasament, stadiul reglementării obiectivului, condițiile de exploatare și tehnologia de exploatare.
Societatea avea dreptul să excaveze volumele autorizate, „blocarea perimetrului și nerealizarea lucrărilor ducând la vulnerabilități în ceea ce privește tranzitarea optimă a debitelor la viituri” au menționat reprezentanții ABA Siret.
„Nu au fost constatate abateri”
Firma în cauză nu avea voie să depășească volumul de agregate autorizat spre exploatare și de aceea trebuia să întocmească registre de evidență a cantităților de agregate extrase. Totodată, reprezentanții firmei trebuiau să borneze perimetrul, să mențină albia și malurile curate pe sectorul autorizat și nu aveau voie să depoziteze materialul excavat în albia minoră. „Este permis un singur depozit intermediar în albia majoră”, au mai menționat reprezentanții ABA Siret.
Conform contractului, societatea trebuia să folosească drumurile existente, avizate, pe baza unor convenții încheiate cu deținătorii acestora și nu avea voie să permită trecerea prin apă a mijloacelor de transport ori să parcheze utilajele și mijloacele de transport în albia minoră după terminarea programului de lucru.
Reprezentanții ABA Siret spun că, în urma primirii unei sesizări în data de 18 iulie a.c., în zonă s-a deplasat o echipă de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, care, în prezența unuia dintre petenți, a verificat activitatea care se derula în perimetru. „Nu au fost constatate abateri, iar activitatea se derula conform actelor de reglementare”, se arată în răspunsul oficial comunicat de către ABA Sir
Sesizările localnicilor, pasate între instituţii
Scandalul a izbucnit pe 18 iulie, când mai mulți localnici din comuna Cândești au trimis mai multe sesizări la instituțiile abilitate, declarându-se revoltați de faptul că în albia râului Siret au apărut mai multe utilaje ale unei firme, care exploatează pietrișul și nisipul din zonă, în unele fotografii fiind surprins și un pod provizoriu făcut din tuburi din beton.
Sătenii au acuzat faptul că lucrările au afectat ecosistemul, dar și pânza de apă freatică, care a dus la secarea mai multor fântâni. Oamenii arătau că mulți dintre copacii care susţineau malurile au fost excavați și depozitați la întâmplare, iar din acest motiv au solicitat intervenția instituțiilor pentru a afla dacă lucrările sunt legale sau nu. Oamenii au sesizat prin email atât Ministerul Mediului și Administrația Națională „Apele Române”, dar și Instituția Prefectului, inclusiv Consiliul Județean.
„Situația este destul de critică, nu putem vorbi de utilizarea apei potabile pentru consum, de udat plantele în grădină nici nu poate fi vorba. Poate că această exploatare ar putea aduce vreo doi lei primăriei, dar pagubele pentru locuitorii din zonă și mediu sunt imense și poate ireparabile”, arăta atunci Cătălin Hanceriuc, cel care a trimis sesizările în numele sătenilor.
„Situația este în analiză și vom verifica toate aspectele semnalate”
Având în vedere aspectele relatate de localnici, Instituția Prefectului a sesizat Garda de Mediu pentru a efectua verificări.
„Situația a fost sesizată la Instituția Prefectului, este în analiză și vom verifica toate aspectele semnalate. Va fi dispus un control ce va fi realizat de către comisarii de la Garda de Mediu – Comisariatul județean Botoșani”, a precizat atunci Sorin Andronache, purtătorul de cuvânt în cadrul Instituției Prefectului.
Comisarii de mediu au ajuns la fața locului, dar nu au mai găsit podul cu pricina, care între timp cel mai probabil a fost dezafectat, dar au dispus mai multe măsuri de conformare pentru firma în cauză pentru ca aceasta să respecte autorizația de gospodărire a apelor emisă de ABA Siret.
sursa:monitorul de botosani