ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

O retea intreaga din care faceau parte un padurar si un inginer este urmarita penal intr-un dosar privind peste 350 de infractiuni silvice

În luna martie 2025, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost sesizat privind transporturi de material lemnos, fără proveniență legală efectuate de către două unități economice de profil silvic, fiind înregistrat inițial un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,fals informatic”.

În data de 11.03.2025, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, s-au deplasat la Ocolul Silvic Vama, unde prin ordonanța organului de cercetare au ridicat două dosare aferente unor  partizi de exploatare, fiind inventariați cu dispozitivul special de marcat un număr de 50 arbori, într-o cantitate totală de 143,77 mc material lemnos într-o partidă, respectiv un număr de 76 arbori, într-o cantitate totală de 185,08 mc material lemnos, în cealaltă partidă.

Ajunși în partizile sus-menționate, polițiștii au constatat că în prima partidă nu există cioate provenite în urma exploatării materialului lemnos, fiind o pășune fără arbori. În cea de-a doua partidă au fost identificați un număr de 31 arbori specia molid pe picior, având aplicată amprenta dispozitivului special de marcat, iar restul de arbori aferenți partizii sau cioate provenite în urma exploatării nu au fost identificate.

De asemenea, la data de 12.03.2024, organele de cercetare penală au dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de “Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport”, “Fals informatic și alte 3 infracțiuni de “Fals informatic”

Fiind în continuarea cercetărilor, la data de 13.03.2024, organele de cercetare penală au dispus prin ordonanță extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de “Folosirea fără drept şi falsificarea dispozitivului special de marcat”.

La data de 19.03.2025, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de “Fals intelectual” și “Uzul de fals”.

Prin ordonanța Pachetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, s-a confirmat continuarea urmăririi penale față de 9 persoane fizice (inclusiv un inginer silvic și un pădurar), precum și față de 2 persoane juridice pentru comiterea infracțiunilor de “Fals informatic”, “Fals intelectual”“Uzul de fals”, “Transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport”, precum și pentru alte fapte asociate, inclusiv sub forma instigării.

În total, față de cele 9 persoane fizice și 2 persoane juridice se efectuează cercetări pentru comiterea a peste 350 de acte materiale privind infracțiunile menționate.

Până în prezent, în dosarul penal este vorba despre un prejudiciu de 817,82 mc material lemnos în valoare aproximativă de 65.425 mii euro.

La data de 02.04.2025, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui ansamblu auto în valoare de 35.000 mii euro, asupra unui alt ansamblu auto în valoare de 30.000 mii euro și a unei remorci în valoare de 15.000 mii euro, toate fiind ridicate și depozitate în spațiul special amenajat al IPJ Suceava din localitatea Stroiești.