Accident teribil într-o benzinărie. O mașină a explodat în timp ce era alimentată cu GPL, în județul Ilfov, duminică dimineață. Din păcate, sunt două victime, una dintre ele a murit.
La data de 21 mai a.c., în jurul orei 5:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, într-o stație de alimentare carburant GNC, din Pantelimon, în timp ce se efectua alimentarea unui autoturism cu GNC, butelia acestuia ar fi explodat.
Imediat la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din orașul Pantelimon și Voluntari, pompieri militari și SMURD, pentru efectuarea activităților din competență.
Au fost luate măsuri de delimitare și conservare a locului faptei.
În cauză a rezultat rănirea șoferului autoturismului, un bărbat de 42 de ani, precum și decesul operatorului stației GNC, un bărbat, în vârstă de 26 de ani.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care a ridicat trupul neînsuflețit.
Bărbatul rănit a fost transportat de către echipajul SMURD, la un spital din București, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, un echipaj de descarcerare, un echipaj CBRN și 4 ambulanțe SMURD.
La acest moment, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun, potrivit IPJ Ilfov.