ACTUALITATENAȚIONALULTIMA ORĂ

O mamă şi fiul ei au murit într-un incendiu izbucnit în dimineaţa zilei de 8 martie! Casa le-a fost mistuită de flăcări

În jurul orei 05,55, un localnic din Voivozi, comuna Popești, sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la casa mătușii sale, semnalând totodată faptul că proprietara și fiul său, care suferea de un handicap locomotor, se aflau în interiorul casei cuprinse de flăcări.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere şi unul paramedici, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială tip ABROLL, respectiv cu ambulanţa de tip B2 a subunităţii, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Popești (SVSU), care a intervenit cu o autospecială de stingere.

Sosiți primii la adresa indicată, membrii SVSU Popești au procedat la localizarea incendiului care se manifesta deosebit de violent în dormitorul și holul locuinței, astfel că, în momentul sosirii echipajelor profesioniste, incendiul era în regresie. Pompierii militari au acționat simultan pentru stingerea focarelor și căutarea victimelor în interiorul casei inundate cu fum și gaze fierbinți.

Din nefericire, pentru proprietară și fiul acesteia nu s-a mai putut face nimc, aceștia fiind găsiți decedați.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de acumulatorul scaunului electric cu rotile, lăsat sub tensiune, nesupravegheat.

În urma incendiului au ars bunurile din dormitorul și holul casei și un cățel, degradându-se totodată din cauza fumului și a gazelor fierbinți, bunurile din sufrageria și baia casei. Forțele de intervenție au împiedicat propagarea incendiului la casa lipită de locuința în flăcări.