Mănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, este cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, fiind definită de Mihai Eminescu ca fiind „Ierusalimul neamului românesc“, iar mormântul marelui voievod, care se află aici, „altar al credinţei strămoşeşti“. Biserica Mănăstirii Putna a fost sfinţită la data de 3 septembrie 1470 de 64 de ierarhi şi preoţi. O altă ctitorie este mănăstirea Voroneţ, ridicată pe locul unui schit din lemn, în care, potrivit tradiţiei, ar fi trăit Daniil Sihastrul, de la care domnul Moldovei a primit sfat şi cuvânt de mângâiere în ceas de grea cumpănă. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul Gheorghe“, a fost ridicată în mai puţin de patru luni, din 26 mai până în 14 septembrie 1488. Ea şi-a câştigat un renume deosebit în lumea întreagă pentru picturile sale exterioare, realizate în jurul anului 1547, sub îndrumarea mitropoliţilor Teofan I şi Grigorie Roşca.
De asemenea, şi aşezămintele monahale din Muntele Athos au beneficiat de mâna darnică a voievodului d
e a pune temelii la locuri de închinare – este cazul Mănăstirii Zografu, pe care a refăcut-o în întregime, în ultimii ani de domnie. Daniile hărăzite acestei mănăstiri erau atât de însemnate, încât călugării de acolo îl considerau drept ctitorul ei. A mai acordat ajutoare mănăstirilor atonite Vatoped, Sfântul Pavel, Constamonit şi Grigoriu, cea din urmă fiind refăcută din temelii cu sprijinul său. Toate acestea păstrează hrisoave de danie şi unele obiecte de cult de la „binecinstitorul şi de Hristos iubitorul“ domn moldovean. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe marele domn al Moldovei în sinaxarul şi calendarul Bisericii în ziua de 2 iulie, cu numele „Binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Voievodul mare, bun şi sfânt
Măritul Voievod Ştefan cel Mare a fost cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios, care i-a spus: bun, mare şi sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi şi trădători, şi sfânt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creştinătăţi şi zidirea unui mare număr de biserici şi mănăstiri. El s-a născut la Borzeşti, din părinţi binecredincioşi creştini, Voievodul Bogdan al II-lea şi doamna sa Maria-Mălina Oltea, arătându-se din fragedă copilărie cu deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa strămoşească.
Ca om al rugăciunii, evlaviosul voievod a cerut sfinţiţilor părinţi să se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru oştenii săi, pentru cei vii şi pentru morţi. El însuşi se ruga cu post, făcând nenumărate fapte de milostenie, în vremuri de primejdie mai ales, aşa cum este înfăţişat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost părinte şi povăţuitor duhovnicesc şi înţelept sfătuitor în ceasurile sale de rugăciune şi veghe. Deopotrivă, a fost om al înţelepciunii şi dreptăţii, precum şi al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră“, scria voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul dintre cei care participaseră la uciderea părintelui său. Gândul morţii pururea l-a avut în minte, căci pentru el moartea era, potrivit învăţăturii creştine, o strămutare „de la cele vremelnice“ către „locaşurile de veci“, aşa cum el însuşi a pus să se scrie pe piatra sa de mormânt, pregătită cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.
O candelă vegează neîncetat la mormântul voievodului
De la mutarea sa la Părintele ceresc, până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde credincişii îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu. Măritul şi dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt rămâne, peste veacuri, o pildă de adevărat conducător de ţară, stăpânit permanent de credinţa în Puternicul Dumnezeu şi iubirea de Biserica strămoşească şi ţară.
