Momente de sărbătoare în familia liderului AUR Rădăuți, Dan George Marcu. Fiul acestuia, Dionisios, își unește destinele cu aleasa inimii sale, Mihaela, într-un eveniment fastuos ce reunește personalități din zona Rădăuțiului și a întregului județ Suceava.
Astăzi, joi, 27 august, cei doi tineri vor păși în fața altarului pentru cununia religioasă, oficiată într-un cadru solemn la Mănăstirea Putna. Evenimentul spiritual marchează începutul unui nou capitol pentru tânăra familie Marcu, sub privirile emoționate ale părinților și ale celor apropiați.

Părinții spirituali ai mirilor, care îi vor ghida pe drumul vieții, sunt cuplurile Alexandru și Georgiana Zebreniuc, respectiv Vladimir și Tamara Bortov.
După legământul sfânt depus la mănăstire, marea petrecere se va muta vineri, 28 august, la Sala de Evenimente „Poiana Putna”. Acolo sunt așteptați numeroși invitați, de la rude și prieteni apropiați, până la colegi de partid și figuri cunoscute din spațiul public local, pentru a sărbători până în zori alături de miri și de socrul mare.

