Legea care îi obligă pe șoferii români să folosească luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă în timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri publice, a fost promulgată.
Potrivit prevederilor unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final în Camera Deputaților, șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, așa cum prevedea legea până în prezent.
Proiectul a fost respins de senatori în 2020, dar după ce Guvernul a transmis aleșilor că susține inițiativa, a fost avizat anul trecut, în luna octombrie, în comisia pentru transporturi, cu propunerea de a fi adoptat, potrivit Profit.ro.
Așadar, OUG nr. 195/2002 se modifică după cum urmează:
”La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 12 iunie, prin decret, proiectul pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În general, legile sunt publicate în Monitorul Oficial în decursul a 1-2 zile după ce acestea au fost promulgate, ele devenind obligatorii la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Șoferii care nu respectă această lege riscă să fie sancționați cu o amendă și două puncte de penalizare.
Punctul de amendă a fost înghețat în 2023 la nivelul de 145 de lei.