GENERAL

Nu numai Flutur are talente ascunse. Și președintele CJ Timis este pasionat de folclor. A cântat alături de Ansamblul Profesionist Banatul,

Nu numai președintele CJ Suceava, Gheorghr Flutur are talente ascunse ci și alți politicieni. Ce este drept însă șeful administrației județene s-a ales de critici, în Transilvania însă oamenii sunt ceva mai domoli atunci cînd e vorba de pasiuni.
După ce anul trecut, la spectacolul de Florii al Ansamblului Timișul, primarul Fritz a cântat melodia „Iorgovan frumoasă floare”, de Ziua județului Timiș a venit rândul lui Alin Nica să urce pe scenă alături de Ansamblul Profesionist Banatul.

Solista și realizatoarea de emisiuni folclorice Felicia Stoian, care a prezentat spectacolul, i-a făcut inițial complimente lui Alin Nica pentru costumul popular pe care acesta îl purta. Apoi l-a invitat pe scenă, dar nu ca să țină un discurs. Felicia Stoian l-a provocat pe șeful CJT să cânte alături de orchestra Ansamblului Profesionist Banatul dirijată de Sebastian Roșca. Aceasta a amintit despre participarea lui Nica în finala Eurovision România și a insistat să le interpreteze măcar o strofă populară celor prezenți în sala de evenimente a Hotelului Timișoara.

Președintele CJT a spus că nu a cântat muzică populară, doar în corul bisericii și muzică pop.

„Îmi fac debutul azi și în muzica populară. Am emoții mai mari ca la Eurovision”, a afirmat acesta., potrivit tion.ro

You are currently viewing a placeholder content from Youtube. To access the actual content, click the button below. Please note that doing so will share data with third-party providers.

More Information