RELIGIE

Noul stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandritul Iosif a fost instalat oficial în funcție

Arhimandritul Iosif Onică a fost instalat duminica  în funcția de stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei. Fața monahală a fost numită de IPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților în data de 13 februarie 2025. 

Biserica mare a complexului monahal s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de credincioși veniți să fie alături de noul stareț. Hirotesia a  avut loc la finalul Sfintei Liturghii, oficiate Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților alaturi de un sobor de monahi.  Nu au lipsit  starețul Mănăstirii Sf Ioan cel Nou de la Suceava, arhimandrit Serafim, starețul Mănăstirii Putna, arhimandrit Melchisedec, protopopul   de Rădăuți, preot Ionel Constantin Maloș,  autorități locale și județene. 

În cadrul slujbei religioase  au fost hirotoniți un preot și un diacon. La final a fost hirotonit ca stareț  al Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandritul Ionică Iosif. ,, Răspund acestei chemări cu smerenie și mă încredințez voii lui Dumnezeu exprimată prin decizia IPS Calinic, conștient fiind că este un dar divin pentru care mulțumesc din adâncul inimii dar și o crucea grea pe care o port cu responsabilitate …,, a arătat noul stareț.