Nouă vagoane din compunerea unui tren de marfă, care transporta cărbune pe relația Motru Est – Cernele, au deraiat în această dimineață, la ieșire din halta Răcari, anunță Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA.
În ceea ce privește menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relația Filiași – Coțofeni.
„Precizăm faptul că, pasagerii trenului R 2080 au fost deja preluați de autocare.
Menționăm totodată faptul că, această măsură – transbordare auto -, necesară continuității traficului feroviar, va fi menținută până la finalizarea tuturor intervențiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe șina, retragerea lor în stație, inclusiv verificarea liniei și, în funcție de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparații la linie și la componentele infrastructurii feroviare, dacă situația o impune.
Informăm totodată, faptul că, personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la fața locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situații, pentru intervenția cu utilaje necesare repunerii pe șină vagoanelor răsturanate și eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiții de siguranță.