Nu mai puţin de 713 de achiziţii publice au fost organizate şi desfăşurate, în 2024, de Consiliul Judeţean Suceava, cu 49 mai multe faţă de anul precedent, se arată într-o informare a Serviciului „Achiziţii publice” al instituţiei administraţiei publice judeţene. Conform acesteia, în cauză sunt achiziţii publice de produse, servicii şi de lucrări, din total 667 fiind din bugetul propriu, iar 46 din fonduri externe. Pe durata anului 2024, din bugetul propriu desfăşurate au fost 3 licitaţii deschise, două proceduri simplificate, o concesionare de servicii, 368 de achiziţii directe de produse, 278 de achiziţii directe de servicii şi 15 de achiziţii directe de lucrări.
Cu fonduri nerambursabile, Serviciul „Achiziţii publice” a organizat două licitaţii deschise, 3 proceduri simplificate, 23 de achiziţii directe de produse, 16 de achiziţii directe de servicii şi două achiziţii directe de lucrări. Potrivit informării citate, după instalarea noii conduceri a administraţiei publice judeţene, adică în perioada 24 octombrie -31 decembrie 2024, „au fost efectuate şi finalizate 136 de achiziţii publice”, dintre care o achiziţie publică finanţată din fonduri nerambursabile şi 135 de achiziţii directe de produse servicii şi de lucrări.
Sub aspectul importanţei, complexităţii şi al valorii estimate, se remarcă achiziţiile de servicii preliminare pentru furnizarea şi distribuirea produselor lactate, produselor de panificaţie şi fructelor prin Programul pentru şcoli al României, cât şi derularea procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de persoane pe raza judeţului Suceava. Nu în cele din urmă, 3 contestaţii a depus Serviciul „Achiziţii publice” al Consiliului Judeţean la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). „Două au fost admise în parte, situaţie în care a fost dispusă reevaluarea unei oferte, iar una a fost respinsă în totalitate, măsură conformată şi de instanţa de recurs învestită cu soluţionarea diferendului” se explică în informarea Serviciul „Achiziţii publice”.