Un elev de la Liceul Sportiv din Bacău a fost reținut de polițiști, după ce s-a certat cu un profesor și l-a amenințat cu un obiect înțepător – un cuțit.
Poliţiştii din Bacău au deschis ancheta după ce elevul a ameninţat cu cuţitul un profesor, în sala de sport. Băiatul de 15 ani a fost dus la poliţie pentru audieri şi apoi reţinut, a anunțat, joi, IPJ Bacău.
Potrivit Poliției din Bacău, incidentul a avut loc miercuri și a fost sesizat un bărbat de 42 de ani, care a relatat că, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ din oraş, a intervenit pentru a aplana un conflict spontan între un elev şi un cadru didactic, în jurul orei 13.00. Elevul avea asupra sa un cuţit. După acest incident, elevul a părăsit incinta şcolii, abandonând şi cuţitul.
Poliţiştii au stabilit faptul că un elev în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, a scos din rucsac cuţitul cu care l-a ameninţat pe profesor.
„La faţa locului, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 19 aprilie a.c. un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înțepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul.
Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie și condus la sediu pentru audieri. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară care au luat măsura reținerii tânărului de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare”, a informat IPJ Bacău, într-un comunicat de presă.