NAȚIONALULTIMA ORĂ

Nicușor Dan : Intenționez să candidez ca INDEPENDENT la președinție. Sunt deschis la discuții cu partidele pro-europene

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din primăvara viitoare. Dan a confirmat că va candida ca independent, o decizie ce nu a fost negociată cu niciunul dintre partidele politice de orientare pro-europeană, precum USR, PNL, PSD sau UDMR.

PRINCIPALELE DECLARAȚII

Suntem într-un moment de cumpână. Cel mai dificil de după Revoluție. Româniia au transmis că nu se mai poate. Că s-a mințit prea mult, că politicienii se prefac că le rezolvă problemele.

Intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025

Sunt trei mari probleme. Prima – corupția și funcționarea instituțiilor. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă.

Președintele trebuie să stăpănească mecanisme administrative și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice.

A doua problemă: România nu are astăzi o direcție. Există studii, strategii, dar ele se bat în cap în cap sau sunt foarte puțin adaptatate la realitate. România are și în sectorul public și în cel privat resurse foarte importante de competență pe care statul român nu le-a accesat până în acest moment. Acesta este rolul președintelui care nu e implicat în rolul de guvernare zilnic. Este de a identifica aceste competențe și a le organiza pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite pentru problemele României.

A treia problemă: România este împărțită în categorii socio-culturale în opoziție unele față de altele. Am ajuns aici pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și clasa politică.

Întrebare: Dacă vor fi mai mulți candidați proeuropeni, nu crește șansa unui candidat unic suveranist?

Eu am venit cu o ipoteză, am venit în mod onest cu o propunere.