NAȚIONALPOLITIC

Nicolae Ciucă: Suntem singurul partid care contează în lupta împotriva PSD și AUR. Sondajele adevărate se fac la vot, nu pe hârtie!

Prezent duminica la Drobeta Turnu Severin, la evenimentului de lansare a candidaților PNL Mehedinți la alegerile parlamentare, Președintele PNL, Nicolae Ciucă a fost aplaudat la scenă deschisă alături de maestrul Mircea Dinescu, invitat să deschidă reuniunea liberală.

“Pot vorbi, ca timp, cât maestrul Dinescu, dar nu pot scrie poezie ca dumnealui. Vreau să-i mulțumim Maestrului că iacă-tă, ușor, ușor, unul câte unul, prin reprezentații săi, societatea civilă revine alături de PNL. Asta e ceea ce contează: societatea civilă este alături de PNL. Nimeni nu simte mai bine decât societatea civilă ce înseamnă pericolul PSD, ce înseamnă pericolul PSD + AUR.”, a afirmat candidatul PNL la președinție.

La rândul său, scriitorul Mircea Dinescu a ținut să remarce contextul critic în care România se află și să explice de ce este alături de Nicolae Ciucă și de PNL, după ce o bună perioadă de timp a rămas într-un con de umbră. “Este marea dramă a României că societatea civilă a murit exact când ar fi trebuit să iasă în stradă. Acum. Acum ar fi trebuit să fie în stradă pentru că e o oră de cumpănă pentru România acum, cu ce se întâmplă în jur, cu războaie. România are nevoie de un om care să știe să conducă România”, a declarat Dinescu.