POLITICULTIMA ORĂ

Nicolae Ciucă, primele declarații despre candidatura la prezidențiale . Cum explica acuzațiile de plagiat

Nicolae Ciucă a vorbit, după alegerea sa în fruntea PNL, despre următoarele planuri de guvernare și în partid. Premierul a explicat și ce va face în cazul unei posibile decizii de plagiat, susținând că nu a plagiat, dar așteapta analiza autorităților.

”Nu este deloc un privilegiu să ocupi această funcţie. Este o onoare şi o mare responsabiliatte pentru ceea ce ne-am asumat să facem. (…)

Vreau să precizez că mă bazez foarte mult pe coeziunea PNL. (…) Și cel mai mult mă bazez pe oamenii PNL care vor fi alături de noi pentru a putea să ne îndeplinim obiectivele asumate. Principalul este de a reda unitatea partidului, de a asigura stabilitatea lui, să putem să face o Românie puternică, aşa cum ne dorim toţi”, a spus Nicolae Ciucă în declarația de presă după alegerea ca președinte al PNL.

Întrebat despre prelungirea mandatului de premier până în 2024, acesta a spus că „în politică nu există termene”.

Despre o posibilă candidatură la președinție, a spus că „nu eu imi exprim această opinie, candidatul la prezidențiale din partea PNL va fi nominalizat de PNL”.

Despre declarația lui Cîțu despre populism și alianța cu PSD, Nicolae Ciucă a precizat că si el a spus același lucru, „ca nu susțin populismul și gâlceava. Iar în măsurile adoptate mâine nu este vorba de populism, ci pentru a proteja cetățenii vulnerabili și pentru micsorarea datoriei publice”.