Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidatul liberalilor în alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Turnu Măgurele, că PNL a avut mulţi primari în judeţul Teleorman care au trecut la PSD, iar acum regretă, „dar e prea târziu”, conform Agerpres.
„Aici există o organizaţie care s-a restructurat, am avut un număr mare de primari care au trecut la PSD. Aflăm acum că regretă, dar este prea târziu (…). Ştiţi care este speranţa pentru rezultat (la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, n.r.)? Contactul cu oamenii! Atât timp cât oamenii vin şi îşi pun speranţele în noi (…), eu sunt convins că vom avea un rezultat foarte bun la Teleorman”, a spus Nicolae Ciucă.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale a efectuat, marţi, o vizită în judeţul Teleorman, s-a întâlnit cu liberalii din judeţ la sediul PNL Alexandria şi a vizitat mai multe societăţi comerciale.
Ciucă a spus că, de exemplu, în Turnu Măgurele nu sunt prea multe investiţii, doar două fabrici de confecţii.
„Discuţiile pe care le-am avut cu doamne care lucrează în aceste fabrici au fost cât se poate de relevante, de concludente pentru modul cum îşi duc viaţa. Au spus: suntem doar femeile care lucrăm aici, în Turnu Măgurele, bărbaţii stau acasă şi se îngrijesc de gospodării, iar noi suntem cele care aducem un venit în casă, pentru că nu mai există alte investiţii, alte locuri de muncă”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Acesta a arătat cât de importante sunt investiţiile pentru dezvoltarea comunităţilor locale şi a subliniat că în Teleorman ar trebui înfiinţate parcuri industriale.
„S-a promis că în judeţul Teleorman, în raza municipiului reşedinţă de judeţ, în raza oraşelor (…) că vor fi deschise parcuri industriale. Până în momentul de faţă, administraţia PSD nu a reuşit să deschidă niciunul. De aceea, avem un angajament, am fost la Videle, nu cu mult timp în urmă, primarul nostru de la Videle a fost alături de noi, este angajamentul nostru, a identificat suprafaţa de teren şi va pune în funcţiune acest parc industrial, pentru că fără investiţii nu putem să venim în faţa cetăţenilor să le promitem, ceea ce niciodată, iacă-tă, nu s-a întâmplat. Trebuie să venim cu proiecte clare, concrete, care să atragă investitori”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Liderul PNL s-a referit şi la lipsa învăţământului profesional dual în Teleorman şi a menţionat că pentru dezvoltare e nevoie, de asemenea, şi de infrastructură, scrie stiripesurse.ro.