BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Nicola Sturgeon, fosta şefă a guvernului Scoției, a fost arestată

Nicola Sturgeon, fostă șefă a guvernului scoțian și figură principală a mișcării de independență a Scoției, a fost arestată în cadrul unei anchete ce vizează finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP).

Amintim că Sturgeon și-a dat demisia brusc, în februarie anul acesta, spunând că nu mai are energie. Era cel mai longeviv premier al Scoției.

Nicola Sturgeon, arestată

Poliţia scoţiană a anunțat arestarea unei femei în vârstă de 52 de ani, „suspect în legătură cu o anchetă ce are loc asupra finanţelor SNP”.

BBC susține că este vorba chiar despre Nicola Sturgeon.

Soţul ei, Peter Murrell, a fost și el reținut, în luna aprilie, vreme de câteva ore, în cadrul aceleiași anchete. Reținut a fost și Colin Beattie, trezorierul partidului de la vremea respectivă. Niciunul nu a fost pus sub acuzare.

Poliția a mai anunțat, de asemenea, mai multe percheziții, inclusiv la sediul SNP din Edinburgh și la locuința celor doi soți.

Ancheta vizează modul în care a fost cheltuită suma de 600.000 de lire sterline, bani strânşi de susţinătorii independenţei Scoţiei în 2017.