Firma de exploatare lemn a fostului candidat la funcția de primar din partea PNL la alegerile locale din 2024 este verificată de polițiștii suceveni. Nu ar fi prima dată când oamenii legii fac controale și găsesc nereguli.
În perioada 10.06-15.06.2026, în baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului de Acţiune “Scutul Pădurii”, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Drlictelor Silvice, împreună cu ingineri silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control privind legalitatea achiziționării, debitării și comercializării materialului lemnos la depozitul SC NEPOTUL SRL, din localitatea Iesle, comuna Mălini, jud. Suceava, administrată de Ilișeșcu Nicolae.
Verificările au început în data de 10.06.2026, când un echipaj al poliției se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu de DJ209B, pe raza localității Iesle, comuna Mălini, județul Suceava, iar în curtea depozitului de material lemnos al NEPOTUL SRL, am observat ansamblul auto format din cap tractor marca MAN și remorcă despre care existau informații că este folosit la efectuarea unor transporturi fictive de cherestea rășinoase, din depozitul SC NEPOTUL SRL situat pe raza localității Ardeoani, județul Bacău, în depozitul societății din localitatea Iesle, jud. Suceava.
Nereguli constatate
Astfel, polițiștii au oprit la depozitul SC NEPOTUL SRL, unde a fost identificat administratorul societății Ilișescu Nicolae, căruia i-a fost solicitata să deschidă ușa semiremorcii ocazie cu care s-a constatat că aceasta este goală nefiind încărcată cu material lemnos, deși în urma interogării aplicației SUMAL 2.0. s-a stabilit faptul că pentru semiremorca cu nr. BC-52-LYD, a fost emis la data de 10.06.2026, de către NEPOTUL SRL avizul de însoțire pentru cantitatea totală de 53,57 mc cherestea rășinoase, cu punct de încărcare depozitul societății din localitatea Ardeoani, jud. Bacău și punct de descărcare depozitul societății din localitatea Iesle, județul Suceava.
Având în vedere faptul că semiremorca era goală deși conform SUMAL 2.0. aceasta trebuia să fie încărcată fizic cu un volum de 53,57 mc cherestea rășinoase, suspiciunile conform cărora cu această remorcă se efectuează transporturi fictive de material lemnos, respectiv se efectuează doar operațiuni scriptice în SUMAL 2.0. fără ca materialul lemnos propriu zis să ajungă fizic la destinație, au fost confirmate, fapta constituind infracțiunea prev. și ped. de art. 149, alin. (1) din Legea 331/2024.
În continuarea verificărilor, reprezentanții Gărzii Foresteire Suceava, au procedat la inventarierea fizică a materialului lemnos identificat în depozitul societății din localitatea Iesle, comuna Mălini, jud. Suceava. În urma efectuării balantei dintre stocurile scriptice raportate in SUMAL 2.0 si stocurile faptice de material lemnos inventariate de către specialiștii silvici in depozitul societății din localitatea Iesle, comuna Mălini, jud. Suceava, echipa de control a constatat faptul că SC NEPOTUL SRL, deține in depozitul societății, cantitatea totală de 115,46 mc material lemnos fără documente care să ateste proveniența legală, fapta constituind infracțiunea prev. și ped. de art. 151, alin. (1) din Legea 331/2024.
Totodată, au mai fost constatate și alte nereguli privind modul de emitere a avizelor electronice în aplicația SUMAL 2.0. precum și lipsa unui volum de material lemnos din depozitul societății, fapte ce reprezintă contravenții conform Legii 171/2010.
În cauză s-a înregistrat dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ,,deținerea în depozite de către operatorul economic sau comerciant a unui volum total de materiale lemnoase pentru care diferența în plus sau în minus dintre volumul stocului fizic și volumul stocului scriptic, înregistrat în sistemul informațional integrat pentru păduri, depășește 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin de 10 metri cubi’’ faptă prev. si ped. de art. 1.
faptă prev. si ped. de art. 151, alin. (1) din Legea 331/2024 Noul Cod Silvic și ,,introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice’’ faptă prev. si ped. de art. 149, alin. (1) din Legea 331/2024 Noul Cod Silvic,
Prin Ordonanța din data de 15.06.2026, organele de cercetare penală au dispus indisponibilizarea, ridicarea și predarea în custodia Ocolului Silvic Mălini, a cantității totale de 115,46 mc material lemnos, în valoare totală de 45.846 lei, care era deținută fără documente care să ateste proveniența legală de către operatorul economic în depozitul socieății.
Totodată, s-a dispus și sancţionarea contravenţională a SC NEPOTUL SRL, reprezentată de adminisrator Ilișeșcu Nicolae, aplicându-se 2 sancțiuni în valoare totală de 3.000 lei conform art.19, alin. (2), lit. F) și alin. (2^2), lit. a) din Lg. 171/2010.

