Mulțime de credincioși joi, 21 mai 2026, de Înălțarea Domnului la hramul Mănăstirii Teodoreni. Sfânta și dumnezeiasca liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni. Complexul monahal îl are ca stareță pe stavrofora Marina Andreica iar edificiul a înflorit precum floarea de crin. Răspusurile la strană au fost date de corul Mănăstirii Comârzani. La marea sărbătoarea a Mănăstirii Teodoreni au mai fost prezente și starețe de la mănăstirile din județ. O zi cu totul înălțătoare pentru un lăcaș istoric.
Între credincioși s-a aflat și fostul primar al Sucevei, Ioan Lungu.
Scurt istoric
La cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, ori, după unele informații, chiar două decenii mai devreme, postelnicul Toader Movilă, fiul lui Ioan Movilă mare logofăt şi al Greacăi, și frate după tată cu domnii Ieremia și Simion Movilă și cu mitropolitul Gheorghe Movilă, a început „să zidească și să ridice”, pe malul stâng al Sucevei, aproape de Cetatea de Scaun, o „sfântă biserică și mănăstire, numită Teodorova” (adică „a lui Teodor”), pe locul unei bisericuțe de lemn, ridicată de sfetnicul Bunea în anul 1472, în care le-a adus pe domnița Maria și fiica ei, Maria Voichița, de la curtea lui Radu cel Frumos, din porunca lui Ștefan cel Mare.
Nu întâmplător a ales postelnicul drept hram praznicul Înălțării Domnului, prin corespondență cu hramul rar ales pentru impozanta ctitorie a familiei sale, Mănăstirea Sucevița, și anume Învierea Domnului.
Evlaviosul boier mărturisește, într-un document din 22 martie 1604: „M-am străduit şi am împodobit-o înăuntru cu tot felul de împodobiri, și odoare, și podoabe și odăjdii, ca pe o mireasă prea înfrumusețată mirelui său, precum arătat stă înaintea tuturor celor ce o privesc pe dânsa, și cu toată îndestularea, iar din afară, iarăși am întărit-o cu toate dobitoacele, boi, și vaci, și oi și stupi, pentru hrana fraților petrecători în acest sfânt lăcaș.”, confirmând un act de înzestrare a noii ctitorii cu bunuri, datat la 4 martie 1604.
Sunt de altfel și două dintre extrem de puținele atestări documentare ale acestei mănăstiri, numită și Pantocrator, întrucât pisania nu s-a păstrat. Anul încrustat pe una dintre pietrele turnului clopotniță, 1587, ori inscripția în limba greacă descoperită pe copertina contrafortului altarului, vizibilă la începutul secolului al XIX-lea și publicată de Simion Florea Marian: „KOS 1597 BT”, despre care Nicolae Iorga credea că este o prescurtare a numelui „Constantin Batiste Vevelli”, nu sunt susținute de suficiente dovezi pentru a considera anul 1587 sau 1597 drept anul zidirii acestui așezământ monahal, pus sub îndrumarea egumenului Ioasaf.
Dregătorul moldovean s-a preocupat și de înzestrarea cu moșii, aducând ruteni pentru a lucra pământurile, ceea ce a condus la formarea satului Teodoreni.
După moartea lui Teodor Movilă, Mănăstirea Teodoreni gustă din paharul vitregiei vremurilor, cauzate și de schimbările dese de domni, unii potrivnici Movileștilor, bucurându-se de o relativă perioadă de liniște în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). La 24 februarie 1664, printr-un act redactat de pârcălabul Hotinului, Miron Costin, care se căsătorise cu o nepoată a ctitorului, Ileana Movilă, asumându-și îngrijirea ctitoriilor lor, lăcașul de cult este închinat Mănăstirii Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Veacul ce a urmat a fost presărat cu suișuri și coborâșuri, însă evenimentele din anii 1762-1775, îndeosebi războiul ruso-turc (1769 -1774), ce au precedat anexarea părții de nord-vest a Țării Moldovei de către Imperiul Habsburgic, au dus la ruinarea clădirilor.
Între anii 1783-1785, în timpul egumenului Anania, mitropolit al Sevastiei, au loc ample lucrări de restaurare, fiind realizată o nouă catapeteasmă, cu cheltuiala mitropolitului, „pentru pomenirea sa și a soborului”. Pictura a fost restaurată prin mâna zugravului Veniamin ierodiacon, dar s-a degradat în timp, astăzi fiind vizibil doar tabloul votiv, în care este reprezentat în mărime naturală Teodor Movilă și fiul său, Ioan. Elemente din pardoseala realizată din parchet de stejar oferit de țarina Ecaterina a II-a a Rusiei în anul 1785 pot fi văzute și astăzi.
Ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstirești din 1863, chinovia Teodorenilor a fost desființată, iar biserica a devenit parohială, deservind noua comunitate ce s-a dezvoltat în jurul ei, târgul Burdujeni.
Între anii 1986 si 1992, biserica a fost renovată și pictată, iar clădirile anexe distruse de incendiul din 1917 și zidurile din piatră care înconjurau complexul mănăstiresc au fost refăcute.
Reînnodarea vieții monahale în bisericuța cochetă, numită sora mai mică a Suceviței, a fost hotărâtă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în data de 10 octombrie 1992, Mănăstirea Teodoreni fiind redeschisă cu obște de maici, sub păstorirea stareței Nimfodora Utale (1992- 2017).
