ACTUALITATELOCAL

Mult mai multe decese decât naşteri

In  luna aprilie a anului 2024, în judeţul Suceava s-au înregistrat 606 de născuţi vii, număr în creștere cu 122 copii faţă de luna martie, se arată în Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, potrivit căruia, în comparaţie cu aprilie 2023, numărul copiilor născuţi vii a scăzut cu 8.  Conform sursei citate, în aprilie 2024 au decedat 608 de persoane, consemnate fiind cu 23 de decese mai multe față de martie 2024, însă cu 22 decese mai puţin în raport cu luna aprilie 2023. Astfel, în luna aprilie a anului acesta, în judeţul Suceava numărul născuţilor vii a fost mai mic faţă de numărul deceselor, sporul natural, adică diferenţa dintre naşteri şi decese, fiind negativ, de 2 persoane. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, în luna aprilie 2024 sporul natural al populaţiei a fost negativ, de 1.001 de persoane, la fel ca cel de la nivel naţional, cel de 7.101 de persoane. Conform Buletinului statistic lunar, în intervalul 1 ianuarie-30 aprilie 2024, judeţul Suceava a înregistrat spor natural negativ de 382 persoane, însemnând mai mult decât triplu, în comparaţie cu cel din perioada omoloagă a anului 2023, unul negativ, de 104 de persoane. În altă ordine de idei, în aprilie 2024, în judeţul Suceava s-au oficiat 130 de căsătorii, cu 34 mai puţine faţă de luna anterioară anului în curs şi cu 64 de căsătorii în minus comparativ cu aprilie 2023. În conformitate Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în aprilie 2024 s-au pronunţat 66 divorţuri, numărul  acestora fiind mai mare cu un divorț faţă de martie, însă mai mic cu 27 în comparaţie cu numărul divorţurilor din aprilie 2023.