Dacă te întrebi când sunt Moșii de iarnă 2026 și ce semnifică această sărbătoare, de fapt, trebuie să știi că această zi are o mare semnificație pentru toți creștinii ortodocși. Există mai multe tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă cu sfințenie, iar una dintre ele este să dai de pomană pentru sufletul celor dragi care au plecat din această lume.
Biserica Ortodoxă a rânduit zile de pomenire generală a morților, acestea sunt mai multe la număr, dar în termeni mari au legătură cu anotimpurile: moșii de iarnă, moșii de primăvară, etc.
Tradiția ne spune că în dimineața Moșilor de iarnă, creștinii trebuie să meargă la biserică, cu colivă, vin și prescuri, ca să fie sfințite și mai apoi împărțite. Pe lângă colivă, vin și prescuri, creștinii pot împărți vase cu mâncare, fructe, plăcinte sau diverse alimente care i-au plăcut persoanei răposate. Pomana trebuie împărțită în primul rând persoanelor sărmane, dar poate fi oferită și celor prezenți în biserică, rudelor sau vecinilor.
În același timp, oamenii merg la mormintele celor dragi și aprind lumânări, dau cu tămâie și aduc flori. Potrivit tradiției populare, la mormânt se aprind cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele celor adormiți.
În cazul celor adormiți fără să li se aprindă lumânare, în momentul în care se împart pachete, se oferă și o lumânare aprinsă
Moșii de iarnă este o zi în care se pomenesc cei trecuți în neființă, iar fiecare biserică va oficia Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului.
Moșii de iarnă semnifiicații
Toate aceste sâmbete din calendar ortodox sunt denumite în popor „ale moşilor”, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii dintr-un neam.
La slujba din Sâmbăta Morților (moșii de iarnă), preoții săvârșesc Sfânta Liturghie. Se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice.
Potrivit tradiției populare, la mormânt se aprind cel puțin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele celor adormiți.
În cazul celor adormiți fără să li se aprindă lumânare, în momentul în care se împart pachete, se oferă și o lumânare aprinsă.
În această zi nu se muncește, ci este o zi care se petrece în rugăciune, la slujbă și dând de pomană. Se spune că trebuie să te odihnești și să te gândești la cei care nu mai sunt printre noi, cinstind

