Conducătorul unui moped din Humoreni, comuna Comănești, riscă o pedeapsă cumulată cu închisoarea de la 1 la 5 ani (înainte de aplicarea regulilor concursului de infracțiuni), fiind cercetat în stare de reținere pentru săvârșirea a patru infracțiuni la regimul rutier. Dosarul penal este întocmit de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești . n urmă cu două zile, un bărbat care conducea un moped , se deplasa în zig-zag.pe direcția de deplasare Humoreni-comuna Cacica, jud. Suceava, Văzând acest lucru, o persoană a presupus că persoana de sex masculin ce se deplasa cu moped (scuter) ar fi sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție ajuns în zonă au au procedat la legitimarea conducătorului moped-ului (scuter), ocazie cu care l-au identificat.
Niciun document drept dovadă
La solicitarea documentelor de conducător auto și celor ale moped-ului, acesta a relatat verbal organelor de poliție că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, el nu a putut prezenta niciun document care să aparțină moped-ului.
În urma identificării conducătorului de moped, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, iar în urma testării a reieșit o concentrație de 1.28 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Moped-ul avea atașat o plăcuță de înregistrare cu numărul ,, 58 MUȘENIȚA”, despre care bărbvatul a declarat că aceasta a fost luată de pe un alt moped pe care l-a deținut în trecut.
Totodată, acesta a mai precizat că din momentul achiziționării, respectiv de aproximativ două luni de zile, a prezentului moped, s-a deplasat la Primăria comunei Comănești în vederea înregistrării și nici la o altă unitate competentă.
Având în vedere rezultatul pozitiv al aparatului alcooltest, patrula de poliție a procedat la deplasarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,SF. Ioan Cel Nou” Suceava, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge și a stabilirii alcoolemiei. .
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 ore, fiind încarcerat în Arestul IPJ Suceava.
Încadrarea Juridică a Faptelor
Din datele prezentate polițiști, bărbatul este cercetat pentru patru infracțiuni distincte:
- Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (Art. 335 alin. 1 Cod Penal)
- Fapta: Conducerea pe drumurile publice a unui moped fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.
- Pedeapsă: Închisoare de la 1 la 5 ani.
- Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (Art. 336 alin. 1 Cod Penal)
- Fapta: Valoarea de 1.28 mg/L alcool pur în aerul expirat depășește cu mult pragul de 0.40 mg/L de la care fapta devine infracțiune. În sânge, alcoolemia este de regulă dublă (estimativ peste 2.50 g/L).
- Pedeapsă: Închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă.
- Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (Art. 334 alin. 1 Cod Penal)
- Fapta: Mopedul nu fusese înregistrat la Primăria Comănești sau la altă unitate competentă de la achiziție.

