BREAKING NEWSSĂNĂTATEULTIMA ORĂ

Ministrul Sănătății, despre șefa Secției de Oncologie de la Suceava, arestată pentru mită: Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacienţii oncologici, mi se pare greu de înţeles. Avem toleranță zero

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus la Digi24 că are „toleranţă zero” faţă de medicii care primesc mită de la pacienţi, dar că trebuie schimbată și mentalitatea oamenilor care „vor să-și arate recunoștința față de medici” dându-le bani sau bunuri. El a făcut declarația în legătură cu cazul şefei Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava, care a fost arestată preventiv după ce a fost prinsă în flagrant când lua mită.

 

„Faptul că, în anul 2019, s-a mărit consistent venitul personalului medical, în special al medicilor, ar trebui să constitue element stimulativ ca să evităm astfel de situaţii. Avem toleranţă zero pentru luare de mită, pentru că despre asta discutăm. Condiţionarea actului medical, mai ales pentru pacienţii cu boli deosebit de serioase, cum sunt pacienţii oncologici, mie mi se pare greu de înţeles ca şi mecanism de gândire şi mecanism comportamental. Nu putem să acceptăm acest lucru”, a spus Rafila.

„Este foarte importantă poziţia managementului fiecărei unităţi sanitare. Dacă periodic există discuţii clare şi o poziţie clară a liderilor de opinie, începând cu managerii, cu şefii de secţie, dintr-un spital, care afirmă foarte clar, transparent, că nu acceptă un astfel de comportament, cred că evoluţia unui astfel de fenomen va fi favorabilă, în sesnul scăderii unor astfel de situaţii”, a adăugat el.

„Cred că e o problemă complexă care ţine mai degrabă de o anumită obişnuinţă de care oamenii nu se pot detaşa. Cred că e la fel ca un drog la care nu poţi să renunţi. Sigur, nu am cum să ştiu situaţia. Era un palier larg de foloase necuvenite. Nu ştiu dacă pretindea sau doar primea aceste foloase necuvenite. Oamenii merg la spital ca să îşi trateze boala, nu ca să facă astfel de fapte reprobabile”, a continuat Rafila.

„Cred că sunt două tipuri de acceptare, e posibil să existe astfel de situaţii, dar e vorba şi de o mentalitate generală în societate. Ani de zile – şi vă spun, am avut şi eu suficiente situaţii în timp, în care omul se simte mai sigur dacă îşi exprimă recunoştinţa faţă de medic într-un astfel de mod în care oferă un bun material sau bani pentru un act medical. Avem mult de lucrat în această zonă, în care să lămurim şi cred că pe măsură ce se schimbă şi generaţiile, văd că mentalitatea la generaţiile tinere este alta, nu mai acceptă acest tip de comportament. Este un lucru bun, poate să ducă la un mai bun acces la serviciile de sănătate, pe de altă parte cred că putem să discutăm şi de o zonă de civilizaţie la care ne dorim să ajungem, care exclude astfel de practici”, a adăugat Rafila, conform Digi 24.

Declarațiile ministrului vin după ce șefa Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată în urma unui flagrant pentru luare de mită.