POLITIC

Mîndruță, interpelare la Ministrului Educației privind problemele întâmpinate de elevii diagnosticați cu discalculie. Ce răspuns a primit parlamentarul

Cu ocazia desfășurării simulării pentru examenul de Evaluare Națională, pentru elevii de clasa a VIII-a, am adresat o interpelare Ministrului Educației, interpelare ce vizează problemele întâmpinate de elevii diagnosticați cu discalculie.

Am încercat să aflu care este explicația ministerului pentru faptul că elevii diagnosticați cu discalculie au aceleași subiecte ca ceilalți elevi, la materia matematică. Este inacceptabil ca un elev care, pe parcursul ciclului gimnazial a fost evaluat diferențiat, prin prisma discalculiei, să fie evaluat la examenul final după alte criterii decât cele prevăzute deja în planul de învățare personalizat. Acest lucru încalcă egalitatea de șanse și contrazice tot ceea ce presupune învățământul incluziv, adus în discuție în mod constant de către Ministerul Educației.

Răspunsul la interpelare se află pe aceeași linie cu cele pe care le primesc părinții acestor elevi, când stau pe la ușile inspectoratelor, cu speranța că propriii lor copii vor avea șansa de a fi incluși și tratați în mod echitabil.

Ministerul Educației răspunde la interpelare făcând trimitere la acte normative cu caracter general deja cunoscute, la metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învățare, însă nu oferă nicio soluție clară pentru problema absolvenților de gimnaziu cu discalculie. Procedura nr. 33576/31.10.2022, invocată în răspunsul ministerului, referitoare la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii care susțin examenele naționale, conține metodele de adaptare pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare, însă în cazul elevilor cu tulburări de învățare, sunt specificate doar dislexia și disortografia. Nimic despre discalculie.

Ministerul Educației, condus de coordonatoarea proiectului „România Educată”, răspunde evaziv acestor întrebări pentru că nu face nimic concret pentru a corecta tratamentul inechitabil pe care îl primesc acești copii.

 

Senator

Gheorghiță MÎNDRUȚĂ