Biserica-monument a Mănăstirii Hadâmbu îşi va serba duminică, hramul, prilej cu care sunt asteptati pelerini din toate colturile tarii. Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu dateză din anul 1659, când voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc „în pădurea Iașilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserică cu hramul „Nașterii Preacinstitei și Născătoarei de Dumnezeu”.
Între 1937-1938, preotul Octavian Zmău din Roman a pictat două icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care le-a închinat, ca danie, Mănastirii Hadâmbu. În perioada celor treizeci de ani de părăsire a Bisericii, odoarele au fost închise într-o ladă.
În 1990, odoarele au fost așezate cu cinste în Biserică, dupa noua sfințire a acesteia, iar cațiva ani mai târziu li s-a făcut ferecătura de aur și de argint. Icoana a fost donata Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscută Mănăstirea Hadâmbu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit.
După 1990, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, după 30 de ani de uitare, Mănăstirea Hadâmbu a fost reînfiinţată, odată cu venirea arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale.