Sucevenii se pregătesc pentru cea mai mare sărbătoare a creştinităţii, Învierea Domnului. Aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, credincioşii vor primi Sfânta Lumină adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Începând cu 2009, Lumina Sfântă este adusă în fiecare an de la Ierusalim, de către o delegaţie a Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă – minunea care se întâmplă în fiecare an
Lumina Sfântă este considerată o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt, în Sâmbăta Mare. În Sâmbăta Mare, ultima zi a Postului Paştelui, la prânz, patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, participă la o procesiune solemnă, în jurul Sfântului Mormânt.
După procesiune, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, își dă jos robele și intră singur în mormânt. Atunci, adunarea cântă „Doamne miluiește” până când Lumina Sfântă coboară și aprinde candela de unde patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. Patriarhul iese apoi din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări, le împarte celor prezenţi.