ACTUALITATENAȚIONAL

METEO: Ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului în mai multe județe

Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 21 – 12 octombrie, ora 21

Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului

Zone afectate: conform textului

 

      În noaptea de vineri spre sâmbătă (11/12 octombrie) și pe parcursul zilei de sâmbătă (12 octombrie), în sudul și sud-estul țării vor fi averse și pe arii restrânse descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat vor depăși 25 l/mp.

        Vântul va avea intensificări în regiunile estice și pe alocuri în cele sud-vestice, cu viteze în general de 40…50 km/h.

 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 octombrie, ora 06 – 12 octombrie, ora 21

Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Moldova, estul și nord-estul Munteniei, Dobrogea

 

     Pe parcursul zilei de sâmbătă (12 octombrie), în Moldova, estul și nord-estul Munteniei precum și în Dobrogea, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h.