Sindicatul Europol a publicato fotografie cu unul dintre pompierii răniți în exploziile de la stația de GPL din localitatea dâmbovițeană Crevedia, însoțită de un mesaj în care critică situația în care se găsește sistemul sanitar pentru o asemenea deflagrație.
„Suntem alături de colegii noștri pompieri care își riscă viața și se luptă cu flăcările în dezastrul ce a avut loc în această seară la Crevedia”, a transmis Sindicatul polițiștilor Europol, într-o postare pe Facebook, însoțită de o poză cu unul dintre pompierii răniți, în timp ce se afla în misiune la Crevedia.
„Nu s-a invățat nimic, absolut nimic din tragedia de la Colectiv, numărul paturilor pentru cei cu arsuri grave fiind de 24, insuficient pentru o asemenea deflagrație. Mulți spun că pompierii sau polițiștii au salarii și pensii speciale. Ajunge să ai o singură intervenție în 30 de ani de activitate, care să îți marcheze pentru totdeauna destinul, așa cum au avut și colegii în această seară. Cine îi salvează pe salvatori?!”, a transmis Sindicatul Europol. Două explozii au avut loc sâmbătă seara, 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Cel puțin o persoană a murit, în urma unui infarct, iar alte 57 au fost rănite. Dintre răniți, 43 de persoane sunt cadre ale MAI. Este vorba de 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi, potrivit datelor autorităților.