În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Astăzi, se împlinesc 73 de ani de la momentul propunerii formulate de Robert Schuman, ministrul francez de Externe, care a inițiat ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, fiind astfel evitată posibilitatea ca un viitor conflict militar să apară. Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Având în vedere că justiția este unul din instrumentele care contribuie la pace și unitate, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază, și cu acest prilej, profesionalismul şi implicarea activă a tuturor celor care slujesc sistemul judiciar în efortul de a garanta respectarea drepturilor și libertăților omului, așa cum sunt ele consfințite în Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Este o datorie de onoare să reamintim, cu fiecare ocazie, că justiția din România se înscrie în standardele de modernitate europene, iar sistemul judiciar românesc se află la un moment de maturitate şi înalt profesionalism, precum și că, prin întreaga sa activitate, Consiliul, în calitate de garant al independenței justiției, este preocupat de îndeplinirea cu responsabilitate a justiției ca serviciu public, dar şi de consolidarea statului de drept ca pilon al unei democrații puternice, loiale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media