BREAKING NEWSJUSTIȚIE

Membră PSD, reținută după ce ar fi primit aproape 10.000 de euro. Este acuzată de trafic de influență

O membră a PSD Maramureș a fost reținută de DNA după ce ar fi comis șase infracțiuni de trafic de influență.

Mai exact, aceasta ar fi cerut sume mari de bani mai multor oameni pentru a le facilita promovarea unor examene de angajare în instituții de stat, totalizând 9.700 euro și 300 de lei de la un număr de 6 persoane, lăsându-le să creadă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare, pe care a promis că îi va determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să faciliteze promovarea unor examene de angajare pe posturi de asistent medical, brancardier sau subofiţer, în lipsa pregătirii corespunzătoare a acestor persoane, precum şi să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv să emită acte de identitate, în regim de urgență, în lipsa unei programări prealabile.

Persoana în cauză a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16.12.2022, să fie prezentată Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Cauza a fost documentată cu sprijinul de specialitate al I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activități de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se arată în comunicatul poliției.