ACTUALITATENAȚIONAL

Medicii veterinari de la DSVSA BN către președintele ANPC: Citiţi cu atenţie regulamentele europene şi legislaţia naţională în vigoare, nu pe diagonală

Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu, este aspru criticat, într-o scrisoare deschisă, de angajați ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud, după ce a afirmat că medicii veterinari ar trebui să meargă la fermă „să se ocupe cum fată oaia”.

„Domnule preşedinte, recent, dar nu pentru prima dată, aţi făcut afirmaţii publice privind atribuţiile medicului veterinar,  care conform opiniei dumneavoastră ar trebui «să meargă la fermă, să se ocupe cum fată oaia, cum este tranşată oaia»… Ulterior aţi revenit asupra afirmaţiilor iniţiale şi aţi susţinut că medicul veterinar «s-ar putea ocupa mai bine de fermă, animale şi altele asemenea unde producătorul şi fermierul român au atâta nevoie de ajutor», afirmând în acelaşi timp că «unele structuri văd în diagonală actele normative».

Vă întrebăm, domnule preşedinte, dacă afirmaţiile dumneavoastră privind atribuţiile pe care consideraţi că le are medicul veterinar oficial au fost făcute cunoscând şi ţinând cont de regulamentele europene şi legislaţia naţională în vigoare, ori este o părere sau o dorinţă personală.

Dacă o să citiţi cu atenţie regulamentele europene şi legislaţia naţională în vigoare, nu pe diagonală (referindu-ne doar la exprimarea dumneavoastră), o să constataţi că profesia de medic veterinar are stabilite atribuţii, prin legislaţia europeană şi naţională, atât în domeniul siguranţei alimentelor cât şi în domeniul sănătăţii animalelor.

Prin această scrisoare, dorinţa noastră este doar de a clarifica atribuţiile stabilite în legislaţie pentru medicul veterinar oficial, de aceea, pentru a evita să intrăm în contradicţie cu dumneavoastră, în cele ce urmează vom face referire doar la legislaţia în vigoare, nu la calificarea  corespunzătoare în vederea efectuării de controale oficiale a persoanelor, fie medici veterinari sau persoane de altă profesie din cadrul structurilor care efectuează controale oficiale, desemnate ca autorităţi competente, în conformitate cu prevederile din articolul 4 din Regulamentul 625/2017, deşi am avea multe de spus şi aici.

În acest sens, pentru clarificare, vă comunicăm doar câteva articole din regulamentele europene, din care rezultă atribuţiile medicului veterinar oficial în domeniul siguranţei alimentelor, respectiv în domeniul sănătăţii animalelor, fiind convinşi că dumneavoastră cunoaşteţi faptul că regulamentele sunt «obligatorii în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre»

Menţionăm că prezentarea separată a legislaţiei pe cele două domenii de bază o facem doar pentru a înţelege mai bine atribuţiile pe care legiuitorul european le-a stabilit pentru medicul veterinar oficial, în realitate cele două domenii se întrepătrund şi se completază. Pentru a înţelege acest aspect facem trimitere la definiţia trasabilităţii din art. 3, punctul 15 din Regulamentul (CE) nr. 178/ 2002 al Parlamentului European și al Consiliului.

«15. trasabilitate înseamnă capacitatea de a depista și a urmări anumite produse alimentare, hrană pentru animale, un animal de la care se obțin produse alimentare sau o substanță destinată încorporării sau care este de așteptat să fie încorporată în anumite produse alimentare sau hrană pentru animale, pe parcursul tuturor etapelor de producție, prelucrare și distribuție;

  1. Domeniul „alimente şi siguranţei alimentelor»

REGULAMENTUL (UE) 2017/625 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/ 438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) şi regulamentele delegate sau de punere în aplicare a acestuia.

Preambul regulament punct (4)

«Normele de bază ale Uniunii din legislația privind alimentele și furajele sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 178/ 2002 al Parlamentului European și al Consiliului (1). În plus față de aceste norme de bază, există o legislație mai specifică privind alimentele și furajele, care vizează domenii diferite precum alimentația animalelor, inclusiv furajele medicamentate, igiena alimentelor și a furajelor, zoonozele, subprodusele de origine animală, reziduurile de medicamente veterinare, contaminanții, combaterea și eradicarea bolilor animalelor cu impact asupra sănătății umane, etichetarea alimentelor și a furajelor, produsele de protecție a plantelor, aditivii folosiți în alimente și în furaje, vitaminele, sărurile minerale, oligoelementele și alți aditivi, materialele care vin în contact cu alimentele, cerințele privind calitatea și compoziția, apa potabilă, ionizarea, alimentele noi și OMG».

Preambul regulament punct (34)

«Controalele oficiale ar trebui să fie minuțioase și eficiente și să asigure aplicarea corectă a legislației Uniunii. Întrucât controalele oficiale pot reprezenta o povară pentru operatori, autoritățile competente ar trebui să organizeze și să conducă activitățile de control oficial luând în considerare interesele operatorilor și limitând această povară la ceea ce este necesar pentru efectuarea unor controale oficiale efective și eficace».

Art 1, alin (2).

«(2) Prezentul regulament se aplică controalelor oficiale efectuate pentru verificarea conformității cu normele instituite la nivelul Uniunii sau de către statele membre în vederea aplicării legislației Uniunii în domeniile referitoare la:

  • alimente și siguranța alimentelor, integritatea și salubritatea în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a alimentelor, inclusiv normele care vizează asigurarea practicilor corecte în domeniul comerțului și protejarea intereselor și informațiilor consumatorilor, precum și fabricarea și utilizarea materialelor și a obiectelor destinate să vină în contact cu alimentele;
  • diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (OMG) pentru producerea de alimente și furaje;
  • furaje și siguranța furajelor, în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a furajelor și de utilizare a acestora, inclusiv normele care să asigure practici corecte în domeniul comerțului și să protejeze sănătatea, interesele și informațiile consumatorilor;
  • cerințele cu privire la sănătatea animalelor;
  • prevenirea și minimizarea riscurilor pentru sănătatea umană și a animalelor determinate de subprodusele de origine animală și produsele derivate;
  • cerințele cu privire la bunăstarea animalelor;
  • măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor;
  • cerințele privind introducerea pe piață și utilizarea produselor de protecție a plantelor și utilizarea durabilă a pesticidelor, cu excepția echipamentelor de aplicare a pesticidelor;
  • producția ecologică și etichetarea produselor ecologice;
  • utilizarea și etichetarea denumirilor de origine protejate, a indicațiilor geografice protejate și a specialităților tradiționale garantate».

 Art. 3 definiţii, punct 32.

(32) «medic veterinar oficial» – înseamnă un medic veterinar desemnat de către o autoritate competentă fie în calitate de angajat, fie într-o altă calitate, și care deține calificările corespunzătoare în vederea efectuării de controale oficiale și alte activități oficiale în conformitate cu prezentul regulament și cu normele relevante menționate la articolul 1 alineatul (2);

Considerăm că aspectele prezentate, preluate ca atare din regulament pentru a nu putea fi interpretate în alt sens, sunt suficiente pentru a se înţelege, de către toţi factorii interesaţi, de bună credinţă, că medicul veterinar efectuează controale oficiale pentru verificarea conformității cu normele instituite la nivelul Uniunii şi prin legislaţia naţională în vederea aplicării legislației Uniunii în domeniile menţionate la art. 1, alin (2) din regulament, deci şi la „alimente și siguranța alimentelor, integritatea și salubritatea în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție a alimentelor, inclusiv normele care vizează asigurarea practicilor corecte în domeniul comerțului și protejarea intereselor și informațiilor consumatorilor”.

  • Domeniul sănătăţii animalelor

Doar pentru a înţelege că şi atribuţiile din domeniul sănătăţii animalelor a medicului veterinar sunt prevăzute atât în regulamentele menţionate la punctul 1, cât şi în cele din domeniul sănătăţii animalelor, ar fi bine să citiţi măcar titlul acestor regulamente sau a celui la care facem referire mai jos.

REGULAMENTUL (UE) 2016/429 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor -„Legea privind sănătatea animală”- şi regulamentele de punere în aplicare sau a celor delegate acestuia.

Da, conform legislaţiei în vigoare medicul veterinar are atribuţii şi în domeniul creșterii animalelor (ferme), furajelor şi siguranţei furajelor, sănătății animalelor, bunăstării animalelor, subproduselor de origine animală etc., atribuţii pe care le exercită cu mândrie profesională. Domnule președinte nu este nevoie și nici nu aveți dreptul să cereți medicilor veterinari «să meargă la fermă, să se ocupe cum fată oaia, cum este tranşată oaia».

În acest sens facem trimitere doar la articolul 4, punctul 53, din regulament unde este prevăzut:

53. “medic veterinar oficial” înseamnă un medic veterinar autorizat de autoritatea competentă și calificat în mod adecvat să efectueze activități oficiale în conformitate cu prezentul regulament.

În concluzie, domnule preşedinte Horia Constantinescu, reiterăm faptul că legiuitorul european a stabilit pentru medicul veterinar oficial, prin regulamente, care după cum am menţionat sunt “obligatorii în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre”, atât atribuţii în domeniul siguranţei alimentelor, cât şi în domeniul sănătăţii animalelor. Prin urmare, cu certitudine atribuţiile din domeniul alimentului şi siguranţei alimentelor nu pot fi eliminate de către nimeni, în afară de legiuitor, motiv pentru care vă solicităm să nu mai faceţi afirmaţii cu privire la ce activităţi ar trebui să efectueze sau să nu efectueze un medic veterinar.

Întocmit şi semnat de:

Medicii veterinari oficiali, inginerii industrie alimentară cu specializarea: Controlul și expertiza produselor alimentare, Știința și tehnologia alimentelor, Tehnologia produselor alimentare, Extracte și aditivi naturali alimentari, Biotehnologii pentru industria alimentară, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Management în alimentație publică și turism, Biotehnologii Agricole, Horticultură,biologiichimiştii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistriţa-Năsăud”, au scris medicii veterinari din cadrul DSVSA BN.

sursa:gazetadebistrita.ro