Păţania unui copil de şcoală
Povestea Gheorghe Olaru din Brusturi că el era prin clasa a III-a şi mergea la şcoală. Pe drum mergând l-a ajuns un om şi l-a întrebat: Tu, măi băiete, cum ţii, pe vechi sau pe nou ? Eu i-am răspuns bucuros, crezând că poate-i vreun dascăl: Pe vechi ! Auzind aceasta, m-a luat de mână şi m-a dus acolo unde era mulţime de oameni adunaţi, care plângeau, care ţipau, cântau şi două aparate de-ţi lua auzul, pentru a crede trecătorii că aici e mare distracţie, deci m-a dus la primărie. Când am văzut ce-i acolo, am început şi eu, zice, să ţip şi să plâng cât puteam de tare. Un jandarm însă trecând pe lângă mine mi-a dat o palmă peste obraz şi mi-a zis să tac, dar eu de durere ţipam şi mai tare.
Norocul meu a fost că aveam o soră mai mare care a fost luată tot forţat de autorităţi, care cu alte femei era pusă să facă mâncare pentru jandarmii cei veniţi din Fălticeni, 30-50 la număr. Ea m-a auzit ţipând şi m-a cunoscut, a venit la gard şi mi-a zis să tac şi să stau aşa pe lângă poartă, că ea când vor intra jandarmii la masă va veni şi mă va scoate de acolo. Cât am aşteptat eu pe sora mea, inima mi s-a făcut cât un purece, văzând câţi oameni cunoscuţi ies din primărie, toţi cu hainele rupte şi plini de sânge. Când a găsit momentul potrivit, sora mea a venit şi m-a scos de acolo printre gard rupând o şipcă, m-a luat şi m-a suit în podul bucătăriei şi mi-a zis să stau liniştit că va mai veni ea la mine.
Acolo am stat ascuns vreo două zile până când tot ea m-a putut scoate şi trimite acasă. Îmi aducea şi mie dimineaţa şi seara, sora mea, câte două felii de pâine şi doi cartofi copţi. O auzeam şi pe ea plângând când se ducea primarul la ele şi le obliga să mănânce carne. Ea îi spunea s-o lase în pace că face tot, tot curat numai să n-o înfrupte că noi încă mai aveam post, multe mătănii a făcut apoi când au plecat aceia şi ea a venit acasă neînfruptată, că ea şi cu părinţii mei ştiau că trebuie să vină părintele Glicherie la mărturisit.
Alte minuni în acea săptămână
În acele zile grele, de neuitat pentru brustureni, trei jandarmi umblau zilnic prin sat şi-i căutau pe toţi cei pe vechi să-i ducă la primărie la bătaie, să nu cumva să rămână vreunul.
Auzind de la cei pe nou cum că este un călugăr pe nume Ghermano care a ieşit din Mânăstirea Neamţului odată cu schimbarea, mergeau în fiecare zi acei trei jandarmi la căsuţa lui să-l prindă. Acel călugăr se ruga foarte mult, ştia pravila pe de rost şi zilnic citea la psaltire. Era şi foarte îmbunătăţit, vedea totul mai înainte, iarna umbla desculţ prin satele vecine pe la creştini în lipsa Sfântului Glicherie şi-i mai învăţa credinţa, îi mai întărea cu cuvântul, mai citea rugăciuni la cei bolnavi care se făceau sănătoşi.
Când îl căutau jandarmii, el stătea în faţa casei, că acolo avea o lozniţă făcută şi stătea jos pe marginea gropii, cu picioarele în groapă, şi citea la psaltire. Jandarmii treceau căutându-l şi de câte 5-6 ori în fiecare zi pe lângă groapă, însă pe călugăr nu-l vedeau. Aşa l-au căutat toată săptămâna şi nu l-au găsit. Cei care treceau pe lângă casa lui îl vedeau, însă jandarmii nu, şi aşa a scăpat de bătaie.
Mai era şi un dascăl pe vechi cu numele Buzdea Vasile care fusese plutonier, şi acesta a fost dus la primărie pentru bătaie cu ceilalţi bărbaţi, însă lui îi era tare frică şi se ruga la Maica Domnului cu tot deadinsul să-l scape de bătaie. Când aproape să-i vină rândul să intre în cameră la bătut şi-a aruncat ochii în sus şi a văzut un tei stufos în curtea primăriei şi zicând: Maica Domnului, scapă-mă, că tare mi-e frică ! a ieşit din rând nevăzut de nimeni şi s-a urcat în tei. A stat acolo ascuns cu puterea Maicii Domnului, trei zile şi trei nopţi. Iar când s-au mai rărit jandarmii, a ieşit din ascunziş şi, împreună cu cei bătuţi, a ieşit pe poartă şi astfel a scăpat nebătut.
Dacă stăm bine şi judecăm, nici acum nu ştim de ce erau aşa de persecutaţi creştinii. Observăm însă că şi acum dacă i s-ar întâmpla ceva unuia pe vechi, cei pe nou se bucură, iar dacă ar păţi ceva unul de altă credinţă: pocăit, adventist sau chiar satanist l-ar compătimi. De ce ? Mă întreb şi nu ştiu să-mi răspund …
XIII. După furtună, iarăşi soare în Brusturi
Văzând creştinii că apele s-au mai limpezit, au adus iarăşi pe Sfântul Ierarh Glicherie să facă sfânta liturghie la Brusturi. S-au adunat creştini din toate satele de prin împrejurime în casă la Niculai Buzdea. Mulţimea nu mai încăpea în casă, s-a umplut şi curtea, nu se mai auzea peste tot citirea sfintei slujbe, deci era foarte greu. După ce s-a terminat, toţi creştinii au hotărât să mai rămână sfântul şi pe a doua zi pentru a le sfinţi un loc, pentru a zidi o biserică cât de repede va fi cu putinţă, că era foarte greu prin casele oamenilor, că nu mai încăpeau. Se temeau şi să poarte dascălii cărţile de colo-colo, să nu fie prinşi că doar au mai căzut în plasă de multe ori când au fost prinşi cu genţile cu cărţi şi le-au fost luate şi arse.
După cum s-au hotărât, a doua zi de dimineaţă au ieşit în câmp, acolo între Buzdeni, că era mult loc liber, dar nu ştiau cum şi unde să sfinţească loc pentru temelie de biserică. Cu toate că Sfântul Glicherie şi cu părintele Ghermano Chirilă au stat la rugăciune toată noaptea să le arate Domnul unde va fi, toţi stăteau nedumeriţi. Apoi numai deodată toţi l-au văzut pe părintele Ghermano că îşi face semnul sfintei cruci cu mâna şi începe a căuta prin iarbă. A umblat el aşa căutând câteva minute, apoi se apleacă şi smulge un smoc de iarbă, vine cu el în grabă şi îl arată Sfântului Glicherie şi celorlalţi că ,,era plin de untdelemn”. Atunci toţi s-au dus după dânsul ferind iarba în două părţi pe dâra plină de ulei. Şi o minune ! Îngerul Domnului le-a trasat tot proiectul temeliei bisericii cu ulei, iar ei rupând iarba, a rămas drept chipul bisericii pe pământ şi acolo s-a făcut biserica. După ce Sfântul Glicherie a sfinţit locul aici la Brusturi, a fost luat şi prin alte comune unde creştinii s-au hotărât să-şi ridice biserici pentru a sluji mai uşor.
Cu muncă, cu rugăciune şi dragoste în aproape doi ani s-au ridicat mai multe biserici în care se putea sluji. Câtă bucurie pe creştinii noştri că se puteau ruga iarăşi în biserică. Însă nu după mulţi ani, iarăşi autorităţile în legătură cu cei pe nou s-au răzvrătit şi mulţi preoţi au închis, pe alţii i-au bătut până ce moartea li s-a tras, şi multe biserici au închis. Multe au avut de îndurat creştinii cei adevăraţi în acele timpuri, numai ei ştiu câte bătăi şi chinuri şi chiar bătaie de joc primeau din partea celor cu sânge rece
sursa.catacombeleortodoxiei.ro
