Mănăstirea Slatina, necropolă domnească. Edificiul era destinat să servească drept loc de rezistență și de apărare în vremurile de restriște

Mănăstirea Slatina este necropolă domnească, aici fiind înmormântată familia domnitorului Alexandru Lăpușneanu, ctitorul lăcașului de cult.

Complexul monahal este unul dintre cele mai mari și vechi mânăstiri ortodoxe din nord-estul țării noastre.Istoria zidirii Manastririi Slatina se pierde in negura timpului, dar legendele spun ca aici trăia un sihastru care l-ar fi sfatuit pe domnitorul Alexandru Lapusneanu sa zideasca o mânăstire pe locul unde creștea un falnic paltin.

Numele locului si al manastirii – Slatina – vine de la un izvor din apropiere, care scoate „slatina”, adica „apa sarata”, dupa cum se spune in zona. Cu timpul insa, izvorul a secat, iar locul si-a pastrat vechiul nume.

În partea dreaptă a pronaosului se află mormântul domniței Teofana, una din fiicele lui Alexandru Lăpușneanu. Lespedea sa funerară are o frumoasă ornamentație și inscripția: „Acest mormânt l-a făcut Io Alexandru Voievod, fiicei sale Teofana, care s-a strămutat la veșnicile lăcașuri în anul 7069” (1561).

Între pronaos și naos a fost amenajată o încăpere a mormintelor. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, peretele despărțitor care separa încăperea mormintelor de naos a fost demolat pentru lărgirea naosului. După distrugerea camerei mormintelor, osemintele ctitorilor s-au strămutat în mormântul domniței Teofana.

Lângă peretele sudic, se afla mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, deasupra căruia era o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: „(Acest mormânt este al monahului) Pahomie, care s-a strămutat din viața de aici, la veșnicile lăcașuri, și a fost îngropat aici, în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 luna mai 5” (1568).

De-a lungul aceluiași perete se afla mormântul domniței Teodora, o altă fiică a lui Lăpușneanu. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: „Acest mormânt l-a făcut și l-a înfrumusețat Doamna Ruxandra, fiicei sale Teodora, care s-a strămutat la veșnicile lăcașuri în anul 7073” (1565). Tot aici se afla și mormântul Doamnei Ruxandra, decedată în anul 1570.

În afara bisericii se mai află și alte morminte. În partea sudică a bisericii se află încastrată în zid piatra funerară a ieromonahului Nil, al doilea egumen al mănăstirii, cel care a amplasat pisania. Pe piatra tombală este următoarea inscripție: „Aici este mormântul unde zace robul lui Dumnezeu ieromonahul Nil, egumenul, care s-a strămutat la veșnicile lăcașuri în anul 700 … luna …” Deși data morții nu a mai fost completată, se știe că el a murit după anul 1603. Pe soclul pridvorului, pe latura de vest, se află o piatră funerară cu un fragment de inscripție în limba slavonă.

Lângă zidul bisericii, la dreapta altarului, se află locul unde a fost înmormântat Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei (1803-1808, 1812-1821 și 1823-1842). Acesta s-a retras din scaunul mitropolitan la 18 ianuarie 1842 și s-a stabilit la Mănăstirea Slatina, unde a murit la 18 decembrie 1846. La dorința sa, a fost înmormântat sub streașina bisericii pentru ca „picăturile de ploaie să-i sfredelească piatra funerară”. La 30 decembrie 1886, după sfințirea noii catedrale mitropolitane din Iași (la care Veniamin Costachi era considerat ctitor), osemintele sale au fost strămutate în Catedrala din Iași. Mormântul său era inițial străjuit de un gard de fier. În anul 1986, la 100 ani de la strămutarea osemintelor, mitropolitul Teoctist Arăpașu a amplasat o placă tombală peste locul unde a fost mormântul lui Veniamin Costachi. Pe această piatră se află următoarea inscripție: „Aici a fost înmormîntat mitropolitul Veneamin Costache (+1846): osemintele sale au fost strămutate la anul 1886 în Catedrala Mitropolitană din Iași, ctitoria sa. Piatra este pusă în anul 1986. De către I.P.S. Teoctist. Mitropolitul Moldovei și Sucevei.”

Mănăstirea Slatina are aspectul unei fortărețe medievale în formă de patrulater neregulat. Aspectul ei ne determină să credem, că pe lângă rolul strict religios, Mănăstirea era destinată să servească drept loc de rezistență și de apărare în vremurile de restriște.

Biserica este înconjurată de ziduri groase ca de cetate, care închid o incintă aproape pătrată, cu trei laturi egale și a patra formată din două curtine ce se întâlnesc în triunghi deschis, sub turnul de poartă de pa latura estică. Zidurile sunt construite din bolovani de râu, cu stânci de legătură la colțuri (tăiate din muntele vecin) și au o înălțime de 6–7 m și o grosime de 1,50 – 1,80 m Zidurile sunt prevăzute cu drum de strajă și cu metereze, precum și cu bastioane masive la toate colțurile.

Casa Domnească și fântâna

Între biserică și curtina de sud se află fosta reședință voievodală a domnitorului construită în anul 1561. Clădirea era inițial mult mai spațioasă, având fațada principală cu o lungime de 40 m. După Revoluția din 1821 au fost dărâmate încăperile și beciurile de pe latura estică, lungimea clădirii reducându-se la jumătate. Ruinele de fundații ale încăperilor dărâmate au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Tot atunci au fost modificate tavanele încăperilor și acoperișul. În această clădire a fost amenajată trapeza mănăstirii.

Casa Domnească păstrează uși și ferestre în stilul Renașterii. Intrarea în casele domnești se făcea printr-un portal, marcat de o frumoasă ramă de piatră, de pe latura dinspre biserică. Ferestrele au rame de piatră, compuse din câteva profile în stil renascentist transilvănean. Tinda de la intrare separă clădirea în două, de o parte și de alta a sa aflându-se două săli spațioase. În încăperea de pe latura vestică se putea intra și din afară, pe o ușă aflată la nivelul pavajului curții. Alte două intrări aflate pa latura sudică duceau la un grup de încăperi mai mici.

În prezent, în Casa Domnească se află Muzeul mănăstirii. Aici sunt păstrate țesături scumpe, între care unele și cu portretele familiei ctitorului.

Deasupra intrării în Casa Domnească se află o pisanie în limba slavonă, cu următorul text: „Acest izvor și cu fântâna le-a făcut Alexandru-Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei; la anul 7069, s-a scris” (1561). Pisania provine de la fântâna domnească construită de Lăpușneanu.

Între biserică și Casa Domnească exista o frumoasă fântână arteziană, construită în timpul domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Fântâna era alimentată cu apă de la un izvor din apropiere, care circula printr-un sistem de olane. La începutul secolului al XIX-lea, s-au demontat ghizdurile fântânii și s-au depozitat într-una din încăperile ruinate ale trapezei. Cu ocazia săpăturilor arheologice din 1954, într-una din camerele dărâmate ale Casei Domnești au fost găsite fragmente din partea exterioară a fântânii: ghizdurile de marmură și un basorelief cu un cap de gorgonă (element ornamental amintind de Renașterea italiană).

sursa:wikipedia.org