Mănăstirea „Sfânta Treime” Guranda este situată în judeţul Botoşani, la 40 km de oraşul Botoşani pe drumul naţional 29D. A fost înfiinţată în anul 1945, prin eforturile maicii Teodora Voloşincu. În anul 1960, autorităţile comuniste au închis mănăstirea şi au dărâmat biserica. Mănăstirea a fost redeschisă la începutul anului 1990, tot de maica Teodora Voloşincu. În prezent, maicile şi surorile de la Mănăstirea Guranda sunt păstorite, din anul 2007, de stavrofora Gabriela Turiceanu
Maica Teodora Voloșincu (în fotografie, în partea dreaptă a imaginii) s-a născut în al doilea deceniu al secolului XX, purtându-şi copilăria în vremurile cumplite de după Primul Război Mondial. Tinereţea avea să îi fie amestecată cu alte griji, nevoi, foamete, sărăcie, apoi al Doilea Război Mondial… S-a călugărit din chemare, nu pentru că lumea nu-şi descoperise frumuseţea şi pentru ea, ci pentru că Dumnezeu îi pregătise un drum mult mai greu şi jertfelnic!
Maica Teodora Voloşincu, atât de puţin cunoscută botoşănenilor astăzi, a fost o adevarată muceniţă, o stavilă împotriva comunismului, o fiinţă puternică, veselă, iubitoare de oameni.
Se pitise în pădurile Gurandei, la peste 40 de kilometri de Botoşani. Pe şoseaua Ştefăneştilor, ramificatia Durnesti, acolo unde drumul coteşte brusc, parcă voit se desprinde de realul omenesc şi urcă spre padure, uşor şi aproape fără voie.
La terminarea războiului, maica a răsuflat adânc şi a înălţat o cruce cât tot sufletul ei. Pleacă de la Mănăstirea Buciumeni, unde se afla sub ascultare, şi revine aproape de pământul străbunilor. Era anul 1945.
Cu binecuvântarea mitropolitului de atunci al Moldovei, Irineu Mihalcescu, maica Teodora trece peste suferinţe şi lipsuri, peste răni şi sărăcie cruntă, şi iniţiază o colectă publică, sprijinită în special de militari şi ofiţeri ai Armatei Române care mai rămăseseră în viaţă.
Cumpără teren de la moştenitorii unei familii boiereşti din zonă şi, cu mijloace extrem de modeste, ridică o biserică închinată cinstirii eroilor căzuţi pe frontul de luptă. Adaugă şi câteva chilii de lemn şi pământ. În câţiva ani, 30 de maici ajuseseseră să nevoiască în micuţa mănăstire.
Liniştea nu avea să dureze prea mult. În anul 1959 este promulgat Decretul 410, prin care mănăstirile se desfiinţau, iar monahii şi monahiile erau alungaţi în lumea cea mare. Rând pe rând, comunismul pustia mănăstirile…
Doar că, dacă sinistrul Decret alunga de la Agafton toată suflarea, dar lăsa în picioare biserica, la Guranda se petrecea un episod cutremurător! Comunismul se manifesta violent, cu rânjetul fiarei care se pregăteşte să stăpânească pentru multe zeci de ani: buldozerele sfârtecă fără nici o remuscare fiecare cărămidă aşezată cu truda maicilor, toate clădirile şi biserica!
