BURSA ZVONURILORINTERNAȚIONAL

Mai multe persoane sunt date dispărute în Italia, pe insula Ischia, în urma unei alunecări de teren

Guvernul italian a decretat duminică stare de urgenţă pe insula Ischia, afectată cu o zi înainte de o alunecare de teren, al cărei bilanţ a urcat la şapte morţi, informează AFP.

‘Bilanţul victimelor alunecării de teren din Casamicciola Terme a urcat la şapte morţi, în timp ce numărul celor dispăruţi este de cinci’, a anunţat duminică prefectul regiunii Napoli, Claudio Palomba.

Starea de urgenţă este adeseori decretată în Italia după seisme, erupţii vulcanice şi intemperii. Acest regim permite o procedură accelerată de mobilizare a fondurilor şi a ajutoarelor materiale, inclusiv în cazul celor furnizate de Protecţia Civilă, pentru a asigura intervenţii urgente şi amenajarea unor structuri de primire.

La faţa locului, peste 200 de membri ai Protecţiei Civile şi forţelor de ordine italiene căutau în continuare duminică persoanele dispărute, în timp ce sute de voluntari încercau să cureţe noroiul de pe străzile din oraş.

Fragmente desprinse din automobilele şi autobuzele strivite de acea scurgere violentă de noroi şi roci sunt vizibile aproape peste tot în localitate.

Casamicciola Terme, o staţiune termală cu 8.000 de locuitori pe timp de iarnă, situată pe insula Ischia, în apropiere de Capri, a fost afectată în 2017 de un cutremur de pământ care a făcut două victime.

Localitatea a fost complet distrusă de un seism mult mai puternic la sfârşitul secolului al XIX-lea.