În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie au fost transportaţi la unităţi spitaliceşti după ce au acuzat simptome digestive ca urmare a servirii mesei la cantina din unitate. Ulterior, alţi 80 de studenţi cu aceeaşi simptomatologie au primit tratament medical de specialitate la nivelul Serviciului Medical al Academiei, fără să necesite internare.
După aceste incidente, Corpul de Control al MAI a constatat mai multe disfuncţionalităţi şi neconformităţi privind respectarea procedurilor pentru asigurarea stării de sănătate şi a condiţiilor igienico-sanitare, a gestionării şi raportării evenimentului, precum şi în privinţa exercitării controlului intern managerial.
Cauzele posibile pentru apariţia evenimentului epidemiologic, potrivit specialiştilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activităţi decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea şi nerespectarea normelor de protecţie igienico-sanitară în unităţile de servire a mesei.
Ofiţerii Corpului de Control au reţinut că activitatea din blocul alimentar s-a desfăşurat concomitent cu lucrările de reabilitare şi modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri şi alte activităţi administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranţa igienico-sanitară.
S-a stabilit, totodată, că personalul care avea atribuţii nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce îşi desfăşoară activitatea în blocul alimentar.
De asemenea, evenimentul produs în noaptea de 14 spre 15 noiembrie nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente, activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător, iar conducerea unităţii a manifestat lipsă de interes în privinţa organizării şi aplicării sistemului de control intern managerial.
Având în vedere constatările comisiei de verificare, reprezentanţii Corpului de Control au propus, iar conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat măsuri pe două paliere.
* Remedierea disfuncţionalităţilor constatate
S-a identificat necesitatea elaborării şi îmbunătăţirii unor reglementări pe linie de comunicare instituţională, raportare ierarhică, proceduri de lucru şi revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentaţiei şi activităţile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară şi exercitarea controlului în acest domeniu.
Măsuri dispuse: realizarea demersurilor pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”; revizuirea procedurilor privind avizarea autorizaţiilor sanitare, pentru simplificarea circuitului şi urmărirea finalităţii demersurilor; acţiuni pentru îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a cantinei studenţilor, cu respectarea legislaţiei pe linie sanitară.
* Răspunderea disciplinară a persoanelor care s-ar putea face responsabile de producerea incidentului
Conform MAI, s-a decis „declanşarea cercetării prealabile faţă de trei persoane care au deţinut sau deţin funcţii de conducere în cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi faţă de patru persoane cu funcţii de execuţie, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico – sanitare pentru desfăşurarea activităţilor la nivelul unităţii şi manifestarea de lipsă de interes în privinţa exercitării sistemului de control intern managerial, precum şi nerespectarea procedurilor de raportare pe cale ierarhică a incidentului”.