ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Localnic din Marginea, găsit spânzurat

Localnic din Marginea, găsit spânzurat.

Dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă faptă prevăzută și pedepsită de art. 192, alin. 1 din Codul penal, ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Marginea.

 

Ieri, orele 10:18, patrula din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112, de către un localnic din comuna Marginea, județul Suceava  că „lucrează la o casă de dimineață, nu a iesit nimeni, dar când s-a uitat pe geam a observat că proprietarul este spânzurat.”

Grigorean Constantin este administratorul unei societăți care are ca obiect de activitate modernizare/renovare imobile, iar în dimineata de 01.07.2024, în jurul orelor 08.00, s-a deplasat cu echipa sa de muncitori la locuința lui Mihalescu Ilie, din comuna Marginea, județul Suceava, pentru a-i continua activitățile de renovare a locuinței acestuia.

În jurul orelor 10.00, întrucât  Ilie nu ieșise din locuință pentru a-i întâmpina așa cum acesta obișnuia, s-a deplasat la ușa principală de acces în locuință, constatând că aceasta este închisă.

În momentul în care a privit prin geamul ușii l-a observat pe proprietar  în timp ce acesta era legat cu o sârmă în jurul gâtului, în apropierea usii.

Astfel, întucât ușa de acces era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locunță printr-o anexă, mai apoi pe o usă prin forțarea acesteia pentru a avea acces personalul medical solicitat la fața locului.

Cu ocazia investigațiilor efectuate a rezultat că acesta  a fost văzut de către vecini ultima dată în seara de 30.06.2024, în timp ce acesta se deplasa cu un cărucior electric de la magazinul Profi din comuna Marginea, iar în coșul acestuia transporta două sticle de bere.

Tot cu ocazia cercetărilor a rezultat că pe parcurul anilor 2021-2024, victima a avut multiple tentative de suicid în sensul că a încercat să se intoxice cu gaz rezultat de la o butelie, iar pe parcursul anului 2024 și-a provocat multiple răni prin tăiere fiind transportat la Spitalul Municipiului Rădăuți.

De asemenea s-a constatat faptul că în perioada 05-15.04.2024, Mihalescu Ilie a fost internat la Spitalul de Boli Cronice din Orașul Siret, județul Suceava, fiind diagnosticat cu tulburări depresive.

Astfel, prin ordonanța lucrătorilor de poliție s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului numitului Mihalescu Ilie.