ACTUALITATENAȚIONAL

 Lista noilor miniștri care vor face parte din Guvernul Tomac pare că s-a conturat.

 Lista noilor miniștri care vor face parte din Guvernul Tomac pare că s-a conturat.

Pentru Ministerul de Externe este menționat Luca Niculescufost ambasador la Paris, în timp ce la Apărare ar putea ajunge Mihnea Motoc.

La Finanțe este luat în calcul Bogdan Drăgoi, fost ministru în Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

La Ministerul Sănătății este vehiculată Cătălina Poiană, președintă a Colegiului Medicilor din România.

O parte dintre numele apropiate de președintele Nicușor Dan ar putea intra în Executivul Tomac: Bogdan Florin Cristea la Ministerul Dezvoltării, Sorin Costreie la Educație și Radu Burnete la Economie, acesta din urmă fiind luat în calcul și pentru funcția de vicepremier.

Sorin Costreie

Pentru Ministerul Culturii este menționat Adrian Papahagi, unul dintre fondatorii PMP, din care s-a retras ulterior, potrivit surselor Digi24. Tot pe listă, pentru Justiție apare Cosmin Alexandru Soare-Filatov, iar pentru Ministerul Muncii este vehiculată Lavinia Niculescu, din conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP).

Cel mai recent nume apărut în aceste discuții este Corina Popescu, propusă pentru Ministerul Energiei. Fost director al Electrica și Transelectrica, aceasta a mai ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei în guvernul tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș.Cosmin Alexandru Soare-Filatov

Pe 4 iunie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe 4 iunie 2026 pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în temeiul articolului 85 din Constituție. Șeful statului a făcut nominalizarea la aproape o lună de la demiterea Cabinetului Bolojan.

În termen de 10 zile, premierul desemnat trebuie să prezinte Parlamentului lista viitorului Guvern și programul de guvernare, conform articolului 103, alineatul 2, pentru dezbatere și votul de învestire în Legislativ. Eugen Tomac este europarlamentar și actual consilier prezidențial. A doua zi, Nicușor Dan a explicat de ce l-a ales pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, deși acesta este liderul unui partid care nu a intrat în Parlament. Șeful statului a spus că a preferat o persoană care „a avut de-a face cu politicieni”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise