Licitaţia pentru proiectarea şi executarea obiectivului de investiţii Ruta alternativă Suceava-Botoşani, etapa a III-a, lansată în luna iunie 2023, a fost anulată. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către primarul Ion Lungu, care a declarat unul din cei doi mari ofertanţi au înaintat şi contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CSNC).
Şeful municipalităţii sucevene a ţinut să sublinieze că, sub presiunea necesităţii fluidizării traficului auto, licitaţia va fi reluată imediat. „Avem o veste mai puţin bună sau chiar una proastă. A fost anulată procedura de licitaţie pentru Ruta alternativă Suceava-Botoşani. Este o licitaţie foarte importantă, cu o sumă foarte mare, de peste 15 milioane de euro. Din păcate, a fost o procedură destul de grea, cu foarte mulţi subcontractanţi, iar dacă la partea tehnică au trecut, la partea financiară cele două oferte nu au îndeplinit condiţiile. Ca atare, acestea au fost respinse, iar din partea unui ofertant s-a înregistrat şi o contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea contestaţiilor. Au fost ofertanţi mari, serioşi, firme puternice, dar din nefericire nu a fost să fie şi, evident, într-o zi-două vom relua licitaţia. Sunt foarte trist din cauza acestei veşti, deoarece avem o presiune pentru fluidizarea traficului în municipiul Suceava. Vrem să terminăm cât mai repede această rută alternativă, 8 milioane de euro fiind suma asigurată prin Programul Anghel Salingny, dar din păcate cele două oferte financiare au fost descalificate” a aratat Lungu.
Valoarea totală a lucrărilor este de 78,21 de milioane de lei, dintre care 43 de milioane de lei reprezintă suma asigurată în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny, 35,21 de milioane de lei constituind resursele financiare proprii, inclusiv cele dintr-un credit bancar contractat de Primărie. Durata de realizare a proiectului este de 36 de luni, respectiv 4 luni pentru proiectare şi 32 de luni pentru executarea propriu-zisă a lucrărilor.
Tronsonul al III-lea al Rutei alternativă Suceava-Botoșani, include şi realizarea unui viaduct lungime de 1.015 de metri peste calea ferată din Lunca Sucevei. Conform proiectului, viaductul va fi compus din 41 de deschideri, pe fiecare dintre acestea fiind dispuse câte 9 grinzi având lungimea de 24 de metri şi lăţimea de 0,93 de metri. Viaductul va avea partea carosabila de 8 metri, lăţimea celor două trotuare urmând fi de câte 1,50 de metri. Lungimea totală a tronsonului al III-lea al Rutei alternativă Suceava-Botoșani este proiectată la 2.142 de metri lungime.